Cu riscul, pe deplin asumat, de a fi calificate cele câteva nedumeriri personale drept o „părere de-o para”, sau altfel exprimat, o simplă opinie de doi bani – potrivită însă cu traducerea „mot a mot” a începutului de titlu: cuvântul para amintind de un ban turcesc de mică valoare ce a circulat în Țările Române, iar termenul de dox având și înțelesul de părere -, înțeleg astăzi să plec pe calea consemnării arătând că noi, creștinii, datorăm enorm orașului Niș (al treilea ca mărime din Serbia – după Belgrad și Novi Sad -, unde își are sediul Statul Major al … Citește mai departe
Category: Despre justețe… și alte mărunțișuri esențiale
Spirit dublu rafinat, din nașterea unui Domn și prietenia unui pom
Când se apropie Crăciunul și, pe ocolite, mă cuprind, deopotrivă, nostalgia copilăriei și nerăbdarea sosirii noilor sărbători, sunt ușor de pornit și greu de oprit din a-mi relata părerile și stările sufletești, din a reda fragmente din lecturile aferente anului ce se apropie vertiginos de gongul final.
Și chiar dacă, de principiu, sunt de acord cu cei care rostesc răspicat că această perioadă de maximă magie – în care aproape nimeni nu lucrează și în care cunoscuții își fac vizite reciproce – nu este despre întreceri culinare între gospodine, nu este despre case intens luminate și brazi frumos împodobiți, nu … Citește mai departe
Cântarea (și cântărirea) României
Pentru a nu inspira, cumva, poporul plecat, cenzura comunistă a trecut sub tăcere călăuzitorul poem revoluționar a lui Andrei Mureșanu: Deșteaptă-te române! La fel de nefrecventabil (nici măcar la recitare în cadrul serbărilor școlare) a fost declarat și un alt mobilizator poem pașoptist, de la care însă au preluat titlul și l-au conferit, în anul 1976, festivalului educației și culturii socialiste menit să înlocuiască – de parcă nu puteau coexista – arta cultă cu arta populară, singura care, în opinia „conducătorului iubit” trebuia prețuită și promovată, deși tot despre redeșteptarea conștiinței naționale face vorbire și opera lui Alecu Russo: Cântarea … Citește mai departe
Highlife
Atitudinea e dată de altitudine, iar amplitudinea, de aptitudine.
Se pare că fiecare om are o altitudine care-i priește și care i se potrivește, un etaj – sau peisaj, ori personaj – pe care îl preferă, care i se aseamănă, sau căruia îi aparține și unde se simte, cu adevărat, acasă.
Dar nu la clasa cultă și nici la traiul dus pe movila artificială și adesea arbitrară a funcției, „multpreaînaltă”, vremelnic deținută, ori a averii, chiar și pe merit, agonisită, mă voi opri astăzi, în cele câteva rânduri ce urmează, … Citește mai departe
Pomeni(ri)
„Apără-mă TU, Doamne, de potrivnicii mei, luptă TU cu cei ce se luptă cu mine” rostește Împăratul David în Psalmul 35, iar eu, OMUL, în tot acest timp, o să șăd în crâșmă, cu un trideți în față, făcând pe chibițul. Oare numai mie mi se pare o neobrăzare această delegare, acest transfer unilateral de responsabilități, fără a da, măcar ceva, în schimb ori cel puțin a întreba ?
Cam tot așa procedăm noi, oamenii moderni, așa-ziși de rit (rît) nou, când vine vorba și de veșnica pomenire a răposaților, pasând și această sarcină tot lui Dumnezeu, pe motiv … Citește mai departe