Ilie(Elie)-Miron Cristea

Nu este pământean fără de prihană și totuși, suntem tentați să ridicăm din prima piatra condamnării sumare, uitând că o judecată dreaptă, realizată în „cunoștință de cauză” nu poate fi întemeiată pe presupuneri, aparențe și suspiciuni, adesea rupte din context, ci necesită elucidarea deplină și cu bună-credință a circumstanțelor concrete în care au fost comise „făptuirile și glăsuirile” de care este acuzat cineva.

Pe de altă parte, nu este de ici de colo să ridici, cărămidă cu cărămidă și din aproape în aproape, o țară nouă, fără a avea la dispoziție un proiect de construcție, întocmit în prealabil și în … Citește mai departe

Alexandru Bohățiel

Este important, indiferent de împrejurări, să cugetăm limpede și să ne păstrăm calmul ( căci cea mai năroadă călăuză a norodului este teama), fără a răspunde necontrolat pornirilor instinctuale, reminiscențe ale primitivismului latent din noi, și fără a ne înflăcăra exagerat imaginația până la punctul la care dăm în clocot și riscăm să devenim o gloată în degringoladă, mânată exclusiv de spiritul de conservare. În caz contrar, teama ce se propagă pretutindeni, generată de necunoscutul tenebros ori de o probabilă calamitate sau contagiune poate preschimba lumea într-o corabie rămasă fără cârmă, aflată la capriciul valurilor și discreția stâncilor.

Aceeaşi forţă … Citește mai departe

Liviu Rebreanu

Cu ani în urmă, într-o discuție amicală cu un domn avocat, foarte credincios, acesta mi-a spus cu seninătate și sinceritate că toate câte sunt pe lumea aceasta au un rost și un sens anume, dificil de tălmăcit, făcând referire apoi la o istorioară despre o mamă care îl implora fierbinte pe Dumnezeu să-i scape copilul bolnav din ghearele morții, și că înduioșat de lacrimile și rugămințile repetate, acesta i-ar fi zis mamei că-i va schimba soarta copilului, dar că singură va regreta această deturnare a destinului, ceea ce în final s-a și întâmplat, copilul devenind la maturitate un alcoolic, ce … Citește mai departe

Iacob Mureșianu

După cum bine se știe, flacăra făcliei dăruiește gliei un rotocol generos de lumină, dar păstrează în penumbră pe cel care o ține dreaptă în mijlocul poporului său. Un asemenea purtător de stindard strălucitor a fost Iacob Mureșianu, ce și-a închinat întreaga viață idealului de emancipare a românilor transilvăneni, slujind discret și cu devotament neamul din rândul căruia s-a ridicat pentru a făuri din miezul țării (Brașov) o vatră românească luminoasă și un focar intens de cultură, în pofida vremurilor vitrege și a pragurilor puse în calea gazetelor pe care magistral le-a păstrat și le-a protejat, chiar dacă apariția lor … Citește mai departe

Ladislau Balazsy-Titieni

Dacă ne rotim privirea primprejur, vom afla tot soiul de conducători, mai mult sau mai puțin culți și competenți.

Stupide și surprinzătoare sunt însă schimbările care survin după ocuparea scaunului și înmânarea pixului care știe să consemneze fără constrângeri cum vrea „Măria Sa” : fie un NU, fie un DA.

E o vorbă plină de adevăr care spune: „Ca să cunoști un om, dă-i o funcție”, căci cei neaveniți, când simt valurile lingușirii tălăzuind la picioarele lor și când încep să creadă că sunt capabili din cale afară, de vreme ce au fost înaintați în ierarhie, își schimbă de îndată … Citește mai departe