Despre tot felul de lucruri – Page 30

Eliberare

Ce infimi şi cât de infirmi suntem în infinitul spaţio-temporal, dar ce avizi de averi şi plini de poveri fără valoare. Suntem doar o cantitate neglijabilă în calea veacurilor ce se rostogolesc cu larmă-n lume, dar purtăm cu îngâmfare armura de lut şi alura de absolut.

Arareori avem timp să conştientizăm aceste simple adevăruri. Ne cocoţăm iute în bolidul zilei şi chiar dacă nu stăm prea confortabili, gonim nebuneşte între mic dejun şi cină. Sărim apoi sprinteni şi pe nesimţite, dintr-o duminică într-alta. De fiecare revelion rostim retoric, ca într-un ritual: „ Doamne, cum trec anii!”, după care rulăm iarăşi … Citește mai departe

Galanthus Nivalis

Croit din albul ce pleacă și verdele ce vine, din omătul neprihănit și verdeața ce o vestește, ghiocelul (în limba greacă însemnând floare de lapte), iese iute din pântecul pământului, ia o poziție distinsă și delicată, și dă deșteptarea viului, bătând din micul clopot al sfințeniei.

Galant și elegant, deopotrivă, ghiocelul simbolizează candoarea, prietenia, smerenia și speranța. El face legătura între anotimpuri, iar atitudinea adoptată este una aparte, pură și pioasă.

La semnul său, sămânța, ce aștepta cucernică miracolul reînvierii, încolțește și lovește în pătura fecundului pământ, viitorul ivindu-și astfel la soare micul creștet boțit. Ea, sămânța, un simplu grăuncior … Citește mai departe

Capitalism sau Canibalism?

Se spune că, după abolirea sclaviei, negrii au mai rămas o vreme pe lângă ograda albului, neştiind nici încotro să o ia şi nici ce să facă cu libertatea, pentru a putea supravieţui. Şi noi am procedat la fel, după revoluţia din anul 1989. După căderea comunismului am luat-o cătinel pe calea capitalismului. Nu ştiam ce urmează. Nu ştiam ce presupune. Ne era teamă de necunoscutul ce ne aştepta în faţă, ca de o noapte neagră. Înaintam încet, scrâşneam din dinţi, trăgeam câte o sudalmă şi adesea aruncam nostalgici, câte o privire-napoi. Nici nu ştiam sigur ce vrem : o … Citește mai departe

Dorul de odinioară

Cu riscul de a fi acuzat că sunt nostalgic, că fac apologia vremurilor de odinioară, îndrăznesc totuși să spun răspicat şi în mod repetat : mi-e tare dor de satele de munte, de altădată, simple şi sărăcuţe, pitite la poalele pădurii, pe malurile unui pârâiaș curat, compuse din căsuţe de un alb neprihănit sau ”feştite în mieriu” (un albastru intens), cu hăizaş de draniţă, târnaţ îngust şi „mușcate la ferești”.

Înţeleg că lumea merge-nainte, iute, mândră, mânată de noul nemilos, că e normal ca tot ce era în trecut clădit, doar din lemn şi piatră, să dispară. Pricep şi faptul … Citește mai departe

Evlavie

Luați aminte și priviți,

Mai sunt la sate sfinți,

Suferinzi,

Așteptând la porți,

Cuminți.

La o margine de sat, am aflat-o la poartă, pe laița lustruită, sub corcodușul abia-nflorit. Veșminte curate și întunecate. Trup împuținat de boli și încovoiat de ani. Chip scrijelit de încercările istoriei, dar ochi ce licăreau calm … a împăcare cu soarta. Alături, o pisică ce se-nsorea și nelipsita boticică, în care se sprijinea bătrânica. Adunate-n poală, un pic tremurânde, odihneau împreunate, mâinile-i zbârcite. Mâinile ei sacre, care au purtat degetele copiilor pe calea crucii, care i-a mângâiat pe creștet, și mai ales, care au lucrat … Citește mai departe