Despre munți… și mulți dintre noi – Page 5

Adânc adormit în alb

Mut ca piatra și adânc adormit în alb, stă muntele iarna. Acolo și acum, totul e dalb, totul e calm…

Pustiu și bântuit de viscole, de avalanșe, e golul alpin. Amuțite și ațipite în troiene stau și stânele văduvite de ecoul tălăngilor, a lătratului de câine, a hăulitului… Și caprele negre au abandonat locurile încărcate de lumină argintie, în care cerul sărută pe creștet pământul. În căutarea hranei, ciopoarele au coborât în codrii cățărați cu îndrăzneală pe versanții abrupți. Doar marmotele au rămas acolo sus, sub stratul gros de omăt, în încăperile spațioase durate sub stâncării și căptușite cu ierburi. … Citește mai departe

Cabane în Carpați

Cum astăzi sărbătorim „Ziua Drumeției”, cu riscul de a plictisi pe semenii ce au alte surse de satisfacții -rodite de hobby-uri -, sorburi de stres și supape de siguranță, m-am hotărât să consemnez câteva rânduri despre asociațiile de voluntari care au pus piatra de temelie a turismului montan.

În primul rând trebuie spus că procesul de „civilizare a Carpaților” a fost demarat de Siebenburgischer Carpathenverein sau Societatea Carpatină a Turiștilor Ardeleni ori prescurtat SKV, cum s-a întipărit în conștiința călcătorilor de cărărui, ce a deținut, timp de 65 de ani, supremația pe cel mai înalt tărâm, edificând peste 60 de … Citește mai departe

Adă toamnă acalmie!

Toamna târzie seamănă cu bătrânețea cea bună și blândă. Înainte de toate, amândouă sunt bogate în poame coapte, iar pivnițele-s pline, inclusiv cămara cu experiențe, căci vremea recoltării roadelor (când mâna se preschimbă-n greblă) a trecut de mult, fiecare rămânând cu ce a considerat și s-a încumetat să culeagă.

Păsările călătoare și marile ispite (nu și măruntele pofte pe bucate) au decolat deja spre alte destinații. Nici o adiere de vânt, necunoscută sau netrebnică, nu mai înfioară până la măduvă văzduhul. Soarele, înainte de apus, ca și soarta de om, și-a luat un chip bonom; cerul (chiar și cel de … Citește mai departe

O perspectivă părintească

Ce bogăție neasemuită ai pus, Doamne, în povara cu care l-ai încărcat pe om! Ce bulgăr de piatră prețioasă i-ai încredințat spre șlefuire și ce lung labirint i-ai dat de străbătut!

Nu știu dacă esența acestei însărcinări divine poate fi surprinsă de mintea unui om de rând. Nici elementele ei definitorii nu prea pot fi relevate și ordonate în câteva cuvinte.

Pe tapetul cotidian pot fi puse doar ipostaze, ipoteze și multe amintiri de neuitat.

Venirea pe lume a unui copil reprezintă cea mai mare victorie din viața unui om, cel mai înalt pisc pe care un pământean poate urca.

… Citește mai departe

Un pâlc de patriarhi

Nu cred că are rost să visăm doar la răsplata din cer și nici să cerșim de la ceilalți câte o danie infimă, materială sau afectivă, ori câte o porție de respect, de recunoștință. În viață este vital să ne recompensăm singuri pentru fiecare victorie repurtată, oricât de mică, pentru fiecare ducere la bun sfârșit a câte unui plan pentru care am îndurat, tot așa cum „dulcele din câșlegi” e binemeritat după postul cel îndelungat, iar zilele de concediu, când așteptăm să ne pună altcineva în farfurie, sunt necesare, pentru întremare, după un an istovitor de muncă. Nu doar schimbarea … Citește mai departe