„Muntele ne învață că numai efortul, lupta cu greutățile vieții dă sens existenței noastre” – Andre Theuriet
E dincolo de orice îndoială că muntele este un dascăl tăcut, priceput, ce ne modelează caracterul, șlefuindu-l cu emoții, întărindu-l cu piedici, cu provocări, îmbogățindu-l cu frumuseți sublime. Dacă suntem discipoli atenți, ascultători, muntele ne explică ce înseamnă întinderea vălurită nesfârșită, măreția de reală catedrală, aerul pur, liniștea adâncă, zborul de vultur, murmurul de izvoare, mireasma de cetini, capriciile vremii. Tot aici putem învăța ce este trufia și smerenia, teama și curajul, adevărata prietenie, spiritul liber, frenezia pregătirii, feeria decorului, „beția” urcușului, voluptatea victoriei degustată pe vârf, cu coatele sprijinite pe genunchi și capul în mâini, muți de uimire, precum „Gânditorul de la Hamangia”.
Spre poarta de piatră a muntelui ne cheamă tainic bucuria de a descoperi lumea și faptul că este viață dincolo de internet și de zidurile orașului, de a cunoaște cerul, de a umbla desculți prin roua mozaicului de flori, de a ne însori pe un pat de stâncă, de a cânta lângă foc și de a pregăti cina la ceaun. Nu întâmplător se spune că o zi și-o noapte petrecute-n munți echivalează cu luni, sau chiar ani, de educație și meditație.
Spre deosebire de țările europene apusene, civilizate, unde este interzis mersul la munte pe motor: ATV-uri, motociclete, mașini de teren (off-road), la noi e la mare modă urcușul pe cai putere, fiindcă, din păcate, n-am acumulat în educație un lucru elementar, că natura, și cu atât mai mult muntele, trebuie ocrotită și respectată. Practicat pe scară largă în România de azi este și turismul static, de telescaun, de terasă, de picnic sau de plimbare prin împrejurimile pensiunii. Indiscutabil, „statul” în stațiune, „șezutul” pe prispa cabanei constituie o opțiune potrivită pentru cei comozi, care vin la munte doar pentru distracție. În schimb, nu sprijinim nicicum mersul pe munte la pas și cu rucsac.
Bistrița-Năsăud deține în portofoliul turistic două perle montane veritabile: Piatra-Fântânele și Colibița, legate de un traseu marcat, cu grad mediu de dificultate și accesibil tot timpul anului, dar care nu este adecvat amenajat și prea puțin promovat: Piatra Fântânele (1084 m altitudine) – Valea Corca – Poiana Ciungi – Poiana lui Toader – Dealul Ariilor – Făgetul Mare – Izvorul Lung- Mița (855 m altitudine). Distanța de parcurs este de numai 7 km, iar necesarul de timp de doar 5 ore. Ce folos, e o potecă prea puțin căutată și călcată, atâta timp cât, indiferent de unde o apucăm, la capătul cărării nu ne așteaptă seara, nici măcar la sfârșit de săptămână, un microbuz care să ne ducă la locul de plecare, unde ne-am cazat ori am lăsat mașina dimineața, dacă e vorba de o drumeție de o zi.
„Munții: o imensă carte deschisă în care citim totul despre natură și despre noi înșine” – Victor Hugo