Deși pare banală, fiindcă în mod normal nu e nicicum (fără culoare, gust și miros), și chiar dacă nu-i acordăm respectul care i se cuvine, picătura de apă este cea care face diferența între pustiul de piatră și viul cel voios și verde. Viața vine pe lume prin mijlocirea apei și rămâne indisolubil legată de aceasta și ființa, și sămânța, și alternanța anotimpurilor. „Essentia” planetei albastre nu e un simplu solvent, ci sufletul (și răsufletul) pământului, fermentul care-l frământă, unealta anume uitată-n lume de „Marele Creator” spre desăvârșirea lucrării sale și care necontenit sapă, străpunge, sfărâmă, stinge, schimbă, șterge, șlefuiește…
Și Cetățile Ponorului – piatra prețioasă a Apusenilor, sunt tot rodul apelor ce-și dau întâlnire în adâncurile de calcar. Desfășurate în Platoul Padiș, la altitudinea de numai 950 m și compuse dintr-o peșteră deosebită și trei doline circulare de dimensiuni gigantice, Cetățile Ponorului constituie unul dintre cele mai grandioase complexe carstice din țara noastră.
Primele imagini sunt realizate de pe acoperișul „cetății”, din punctele de belvedere numite „La balcoane”. Impresionează cununile de molizi așezate pe creștetul cercurilor calcaroase și prăpăstiile cu versanți verticali.
Priveliștile sunt fabuloase și când te afli la baza pereților de stâncă.
Peștera Cetății Ponorului are o lungime de aproximativ 2 km și este străbătută de un râu subteran ce formează în măruntaiele muntelui o suită de săli uriașe și un șirag de 14 lacuri navigabile. Este accesibilă amatorilor numai pe prima porțiune, parcurgerea ei dincolo de Sala Taberei necesitând costume impermeabile, bărci de cauciuc, corzi de alpinism și alte ustensile specifice speologilor profesioniști. Are două intrări: una monumentală (un portal de aproape 70 m înălțime și 30 m lățime) și alta modestă și discretă, așezată la temelia dolinei plină de grohotiș.
Reprezentative sunt însă imaginile surprinse din interiorul cavității carstice, cu uși uriașe și bolți de ferestre deschise spre cer și pământ.
Peștera e locul de întâlnire a mai multor fuioare de ape. În prima imagine apare apa ce dispare în sifonul din Peștera de la Căput, iar în ultima sunt surprinse izbucurile din care răsar apele dispărute în Poiana Ponor. Râul subteran, astfel format, formează o serie de cascade, repezișuri și vâltori ce înnobilează golurile și galeriile săpate-n stâncă cu răbdarea mileniilor.
Cetățile Ponorului constituie, dincolo de orice îndoială, una dintre cele șapte minuni naturale ale României. Totuși, vă rog să nu mă credeți și cândva, când veți considera, să verificați veridicitatea afirmației mele.
