Falsitate

La un moment dat, s-au rostogolit în spaţiul public, o serie de informaţii privind cuantumul despăgubirilor pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a stabilit în sarcina României, fără ca datele întrebuințate să fie în mod corespunzător diseminate, astfel că, intenționat sau nu, s-a inoculat în mintea omului obișnuit, ideea că se plătesc sume considerabile, din bugetul de stat, pentru erorile judiciare comise de către judecători.

Sunt și astfel de cazuri, neînsemnate însă numeric, căci în procent covârșitor, despăgubirile stabilite în sarcina statului român, au fost și sunt consecinţa unei legislaţii deficitare adoptate în materia reconstituirii dreptului de proprietate şi a condiţiilor de detenţie din penitenciare.

Dacă derulăm istoria înapoi, ne putem lesne aminti, că iniţial, s-a încuviinţat pe cale legislativă doar restituirea a 10 ha teren, suprafaţă majorată ulterior, la ani distanţă, la 100 ha, pentru ca în final, după alţi câţiva ani de litigii de fond funciar, să se decidă restituirea integrală a terenurilor, dar acest lucru nu a mai fost posibil în foarte multe cazuri, în condiţiile în care, comisiile de aplicare a legii fondului funciar, neștiind ce va urma, au emis titluri de proprietate încă din prima etapă, inclusiv în cadrul procedurii de stabilire a dreptului de proprietate, situația fiind astăzi foarte complicată, mai ales în intravilanul localităților.

Prin urmare, în ipoteza în care, încă de la început, s-ar fi spus simplu și fără echivoc, că terenurile se restituie fostului proprietar, imediat, în tot şi pe vechiul amplasament, instanţele nu ar fi judecat zeci de mii de dosare în această materie şi nici nu s-ar fi ajuns în situaţia de acum, când un asemenea deziderat, nu mai poate fi atins.

În materia restituirii imobilelor naționalizate, se putea legifera la fel de simplu, în sensul că se retrocedează casa fostului proprietar în decurs de maxim 10 ani, de pildă, răstimp în care chiriaşii urmau a fi strămutaţi în blocuri construite cu această destinaţie (de tipul celor ANL). Nu s-a făcut asta, punându-se mai întâi accentul pe protecţia chiriaşilor, conferindu-le chiar dreptul de a cumpăra imobilele pe care le aveau în posesie. Abia mai târziu (dar deja, prea târziu), dreptul de proprietate a prevalat, iar în procesul de acordare a despăgubirilor ce a urmat, pur și simplu s-a bâjbâit (adesea cu amprente de abuzuri, şi implicit corupţie), nefiind nici astăzi epuizat.

În ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciare, ele nu sunt nici astăzi conforme cu standardele europene, deşi în cele trei decenii, câte au trecut de la revoluţie, puteau fi realizate unităţi moderne de detenţie, în perimetrul marilor unităţi militare ce au fost, rând pe rând, dezafectate.