În codrul de carpeni din Dealul Cetății (Bistrița) sunt răsfirați nenumărați copaci îmbrățișați. Nu sunt înlănțuiri simple, scurte, de bun-venit sau bun-rămas, ci uniuni ce înfruntă infinitul și care exprimă putere, protecție, siguranță, încredere, atenție, blândețe, bunătate, căldură…
Pentru a dărui și a primi, simultan, un grăunte de eternitate, îi putem imita practicând îmbrățișarea în fiecare zi. Strângerile sincere în brațe a celor dragi, îndelungate, puternice, împietrite, încărcate de tandrețe, cu sau fără cuvinte, cu sau fără mângâieri ori bătăi pe spate, privindu-ne în ochi sau cu capul așezat la pieptul ori pe umărul celuilalt alină dorul, alungă „norul”, luminează lumea și o înfrumusețează. Numai când ne cuibărim unul în brațele celuilalt, inimile noastre fac joncțiunea și aleargă în același ritm, amețite și ațâțate, bucuroase că sunt împreună.
Potrivind părțile într-un singur trup și conectându-l însă la muzică, dansul în doi, și mai ales tangoul, încorporează toată poezia îmbrățișării, înălțată parcă dincolo de litere, căci fiecare pas, fiecare gest, fiecare atingere exprimă cât o sută de cuvinte.
La cât mai multe și mai intense îmbrățișări tuturor!