Pomul de pomină

Un profesor de liceu își „gratula” elevii cu expresia: ,, prost să fii … noroc că eşti ’’. Un meşter de case obișnuia să spună: ,, decât mare şi prost, mai bine mic şi tăntălău ’’, iar într-un compartiment de tren, în cursul unei conversaţii, un călător a rostit replica: „dacă eşti prost de mic, când eşti mare numa’ te joci ’’. De curând, cineva, mai hâtru, făcând referire la odrasla sa, a zis ironic : „ e urâtă și proastă, dar e a noastră”.

Despre prostia omenească multe s-au spus, şi tot cam pe atâtea s-au scris. Pe seama … Citește mai departe

Cetatea Ciceului

Am revăzut, spre finele anului trecut, într-o zi frumoasă de toamnă târzie, Cetatea Ciceului. Pentru a ajunge în acest încântător loc, din localitatea Ciceu-Mihăiești (aflată la hotarul cu judeţul Cluj și care a purtat în trecut numele de Csicsomihalyfalva), o luăm la dreapta, spre satul Leleşti, cu o componenţă etnică aparte, dat fiind colonizarea, în urmă cu peste 250 de ani, a unor familii de slovaci (peste 140 de suflete), ce s-au dovedit a fi mari meşteri pietrari, faima localităţii ducându-se până departe, când era la mare cinste și căutare piatra de moară.

E un sat întins de-a lungul pârâului, … Citește mai departe

Frații Karamazov

La un moment dat, ai revelația că n-ai cum să citești toate cărțile din bibliotecă, în „restul rămas de executat”, motiv pentru care decizi să recitești cărțile care te-au impresionat. Plecând de la această premisă, am reluat recent romanul ultim și concluziv al lui Feodor Mihailovici Dostoievski, respectiv „Frații Karamazov”, scris între anii 1878-1880. Merită citit cu prisosință, măcar o dată-n viață. Cartea are un conținut complex, abordând lupta dintre senzualismul trupului, rațiune și trăirea spirituală (ipostaze umane întruchipate de cei trei frați), dar și erorile ce se pot strecura în procesul de stabilire a adevărului judiciar, în ipoteza în … Citește mai departe

Pustnicie

În singurătatea sihăstriei eşti numai tu, doar tu cu tine, nu pentru un ceas, nu pentru o zi, ci pentru lungi perioade de timp în care viaţa se reduce implacabil, la tine însuţi. N-ai cum să te ascunzi ori să fugi de tine. Nu te poţi pierde în larma lumii şi n-ai la îndemână nimicuri cotidiene care să-ţi coloreze traiul. Te deschizi spre interior, pe măsură ce orizontul aflat afară se restrânge. E necesar să îţi fi suficient în zilele şi nopţile ce se succed într-o simplitate dezarmantă şi să crezi sincer că poţi să îl aduci alături de tine … Citește mai departe

Cumpăna

Nu o dată am fost surprins să constat că, în toate câte sunt, există un echilibru (uneori evident, alteori bine ascuns) în mersul lumii şi, implicit, în traiul omului. Întâmplător sau nu, mai devreme sau mai târziu, când poate nici nu te mai aştepţi, talerele balanţei se aşează cuminţi, în acelaşi drept, una lângă alta, sau starea cumpenei chiar se inversează.

Din întunericul pântecului de mamă ieşim într-o bună zi la limanul cu lumină, şi tot într-un pântec întunecat (de această dată al pământului), ne retragem la plecare. Pe scena lumii intrăm pe rând, dar ne ducem dincolo la întâmplare … Citește mai departe