Copacul

În copilărie, curtea casei şi livada dimprejur, mi se păreau o imensitate presărată de „nestemate” născute de natură. Eram avid să descopăr lumea şi să explorez fiecare colţişor. Povesteam cu fiecare floare şi alergam după fiecare fluture. Priveam și pipăiam cu atenţie tot ce mișuna prin bătătură: râmă, cărăbuş ori buburuză. Ascultam uimit cum mierla cea neagră şi cu ciocul galben, de mărimea unui pumn, poate cânta aşa de minunat, dar mai ales că poate zbura cu ajutorul a doar două aripioare.

Tot pe atunci, cu ochii măriţi de mirare şi puri ca floarea de prun, când vedeam fructele viu … Citește mai departe