La un moment dat, ai revelația că n-ai cum să citești toate cărțile din bibliotecă, în „restul rămas de executat”, motiv pentru care decizi să recitești cărțile care te-au impresionat. Plecând de la această premisă, am reluat recent romanul ultim și concluziv al lui Feodor Mihailovici Dostoievski, respectiv „Frații Karamazov”, scris între anii 1878-1880. Merită citit cu prisosință, măcar o dată-n viață. Cartea are un conținut complex, abordând lupta dintre senzualismul trupului, rațiune și trăirea spirituală (ipostaze umane întruchipate de cei trei frați), dar și erorile ce se pot strecura în procesul de stabilire a adevărului judiciar, în ipoteza în … Citește mai departe
Pustnicie
În singurătatea sihăstriei eşti numai tu, doar tu cu tine, nu pentru un ceas, nu pentru o zi, ci pentru lungi perioade de timp în care viaţa se reduce implacabil, la tine însuţi. N-ai cum să te ascunzi ori să fugi de tine. Nu te poţi pierde în larma lumii şi n-ai la îndemână nimicuri cotidiene care să-ţi coloreze traiul. Te deschizi spre interior, pe măsură ce orizontul aflat afară se restrânge. E necesar să îţi fi suficient în zilele şi nopţile ce se succed într-o simplitate dezarmantă şi să crezi sincer că poţi să îl aduci alături de tine … Citește mai departe
Cumpăna
Nu o dată am fost surprins să constat că, în toate câte sunt, există un echilibru (uneori evident, alteori bine ascuns) în mersul lumii şi, implicit, în traiul omului. Întâmplător sau nu, mai devreme sau mai târziu, când poate nici nu te mai aştepţi, talerele balanţei se aşează cuminţi, în acelaşi drept, una lângă alta, sau starea cumpenei chiar se inversează.
Din întunericul pântecului de mamă ieşim într-o bună zi la limanul cu lumină, şi tot într-un pântec întunecat (de această dată al pământului), ne retragem la plecare. Pe scena lumii intrăm pe rând, dar ne ducem dincolo la întâmplare … Citește mai departe
Gandacul de gunoi
Sunt oameni predispuşi la nemulțumire. Obişnuiesc să invoce o pretinsă lipsă de potenţial, ori că prilejurile şi posibilităţile nu sunt distribuite în mod egal. E adevărat că unii, mai îndrăzneţi sau mai insistenţi, fructifică aproape toate ocaziile, iar ceilalţi se plâng că nu ştiu, că nu pot, fiind supărați pe soartă că n-au cu ce, n-au cum, ori n-au cu cine.
Adesea însă, cei care se consideră nemulțumiți (chiar dacă nu recunosc public o atare autoapreciere ) îi privesc pe cei ce par pe dos ( sau chiar sunt cu adevărat), cu un soi special de suspiciune. Neîncrederea manifestată nu … Citește mai departe
Banala promoroacă
Vorba aceea : ”nu știu alții cum sunt” dar eu, uneori, când caut să descriu un peisaj de poveste, simt inutilitatea cuvintelor și incapacitatea lor de a cuprinde și de a reflecta fidel, măreția naturii. Am urcat ieri pe Dealul Cetății (un loc comun, obișnuit, aflat la îndemâna oricui), unde iarna, cu bagheta-i argintie, a comprimat ceața în cristale, după care, lucrând cu migală și răbdare în filigran, a lipit aceste infime și fine grăuncioare de gheață pe fiecare fir de pai, pe fiecare rămurică, rezultând un tărâm de basm. Prin urmare, în cele ce urmează, voi lăsa imaginile să … Citește mai departe