„Lumea asta nu e numai de ieri, de alaltăieri, ci e tare de demult; Doamne, cine ar fi în stare să ne spună de câți ani e lumea? Multe rânduri de oameni s-au mai părîndat într-însa, și buni și răi, suflete bune și inimi împietrite, putrezi de bogați și săraci de nu le ardea nici focul în vatră, domni mari și slugi plecate, frumoși și urâți, toți au trăit împreună și au încăput unii lângă alții, și în urmă s-au stins, s-au dus ca să nu mai vină, s-au mutat de la noi de n-a mai rămas nici pomenire … Citește mai departe
(CO)Lecția de primăvară
Survenită, subit, la scurt timp după ce am absolvit facultatea, moartea tatei mi-a deschis dureros ochii minții și mi-a schimbat radical, într-o clipită, filozofia de viață. Conștientizând, poate pentru întâia dată, dar până în ultima fibră a ființei mele, că nici un pământean nu are certitudinea trecerii pragului zilei de mâine, mi-am promis, în ziua aceea de primăvară, că în tot „restul rămas de executat” (limbaj preluat din penal) o să ador fiecare zămislire de zori (de aici și obiceiul de a fura startul „cel de toate zilele”); că o să mă bucur de fiecare clipă și nu voi pregeta … Citește mai departe
La grofii Becleanului
Nu mai țin minte prin ce carte am citit, dar mi s-a întipărit în minte o povață de bun-simț: odată ce ai descălecat într-un oraș du-te întâi în piața centrală, iar apoi în parcul cel mare și cimitirul cel vechi pentru a te conecta la istoria și spiritul așezării, pentru a-i putea tălmăci tainele de început… Cam la fel am procedat, cu deosebirea că pentru mine a fost doar o revenire, după aproape două decenii, căci de curând, traversând Becleanul, mi-am amintit de Cimitirul Grofilor, amplasat deasupra pădurii aflate la intrarea în localitate (dinspre Bistrița), calea de acces spre locul … Citește mai departe
Față-n față
Noi…, Feții-Frumoși din Orgoliu (nu din lacrimă și nici din păreri de rău) nu prea avem exercițiul recunoașterii vinovăției, și chiar dacă culpa e cât se poate de evidentă, tot căutăm să o dăm, șmecherește, la-ntors, scuzându-ne cu o jumătate de gură: „așa au fost vremurile…” sau „așa a fost să fie…”. Dacă am acceptat starea de „oameni neoameni” a unor copii ai lui Dumnezeu, ne-am folosit îndelung de truda lor neplătită și poate chiar ne-am împotrivit eliberării lor din robie, indiferent cum o facem, fie pe căpetenie de instituție, fie pe persoană fizică, trebuie să avem curajul de a … Citește mai departe
Despre EL și EA
Când o fi ca Dumnezeu să mă ia la rost (întrebarea care se pune nu este dacă, ci când?), o să-i spun cu ochii închiși, dintr-o răsuflare și pe de rost cum s-au derulat cele mai emoționante și mai neobișnuite momente duhovnicești, pe care le-am trăit, în cer și în pământ, lângă Crin-Triandafil Theodorescu și alături de părtașii mei de munte.
