Despre EL și EA

Când o fi ca Dumnezeu să mă ia la rost (întrebarea care se pune nu este dacă, ci când?), o să-i spun cu ochii închiși, dintr-o răsuflare și pe de rost cum s-au derulat cele mai emoționante și mai neobișnuite momente duhovnicești, pe care le-am trăit, în cer și în pământ, lângă Crin-Triandafil Theodorescu și alături de părtașii mei de munte.

Întâi i-aș povesti, de parcă el nu ar știi, de Tedeumul, slujba aceea specială, solemnă, de mulțumire și de sinceră preamărire, săvârșită într-o zi de primăvară timpurie, pe acoperișul lumii bistrițene (Vf. Bistriciorul Călimanilor), când, ca la un semn
Citește mai departe