Valorizare

Se spune, cu fală, în ocazii de gală, că avem de toate în țărișoara noastră, de la mare, fluviu, deltă, câmpie, deal și munte, până cele „multe și mărunte”. Nu contest, dar nu o dată se-ntâmplă să constat că nu prea știm sau nu prea alocăm resurse și timp pentru a le pune deplin, pe toate, în valoare.

În materie de munți, nu avem Everestul și nici accentul alpin al Alpilor, dar avem Carpații ce țin ascuns Ardealul, ca pe o comoară, într-o alcătuire armonioasă de lemn-piatră și un farmec aparte al văilor și vârfurilor. Din păcate, poate din teama … Citește mai departe

Cartea de la San Michele

Pe timp de război, când moartea se pune temeinic pe treabă, când omul nu mai are îngăduința de a trece cu gândul dincolo de clipa prezentă, fiind obligat să renunțe la năzuințe, și chiar la speranțe, pofta de viață, inclusiv trupească, sporește semnificativ, atingând cote nebănuite de înfruptare, de nerăbdare. Teama de a nu mai apuca ziua de mâine reînvie instinctul primar, animalic, ce poate fi exprimat cam așa: mai bine să-ți fie rău, decât să-ți pară rău. Ca atare, ca și vulturul din Munții Anzi, care mănâncă tot, cu lăcomie, riscând să cadă pradă altor răpitori pentru că nu-și … Citește mai departe

Poiana Ponor

O poiană, invadată de verdele crud al ierbii și de parfumatele flori de câmp, poate fi asemănată cu licărul de lumină, ce se întrevede de la o ușă rămasă întredeschisă în capătul unui coridor întunecat.

Paradoxal, chiar dacă le căutăm pe amândouă pentru ocrotirea oferită, poiana e opusul oazei. Dacă în pădure zărim fără opreliști cerul doar când ieșim în luminiș, în pustiul deșertului numai în minuscula insulă de vegetație avem parte de un petec de umbră și suntem la adăpost de soarele strălucitor.

Orice poiană pare o poartă tainică spre lumină. Unele poieni însă, sunt de-a dreptul fermecătoare.

Rezervația … Citește mai departe

De la IO și TU pentru IOi și TUluoaie.

„Dacă nu veți crede, nu veți înțelege” – Sf. Augustin, ceea ce înseamnă că „deținând deja adevărul, care este relevat de scripturi, pentru credincioșii creștini argumentația rațională nu este un drum spre adevăr, ci un drum de la adevăr” (Dal Maschio – Doctorul harului împotriva răului).

Ca atare, când credem în Dumnezeu, cu toată convingerea cugetului, nu mai suntem nevoiți să o luăm pe calea cunoașterii, întortocheată și întunecată, înspre un alt relativ adevăr, iar dacă credem cu toată fibra ființei noastre, nu neapărat în făptura moșilor de iarnă, buni și blânzi (deși cu toții am fost fermecați cândva de … Citește mai departe

Pâcla istoriei

Când vine vorba despre ce și cum a fost cândva, peste trecut aflăm așezată temeinic o mare cenușie de ceață, din care răzbat strălucitor spre soare doar frânturi din măreția de odinioară a cetăților înfloritoare, a marilor regate, a întinselor imperii… Și când deschidem capitolul despre cine și când a fost, lucrurile sunt la fel de încurcate și de întunecate, așa cum reiese din „Cartea Întâi a Cronicilor” (Vechiul Testament), ce înșiră spițele neamurilor, ori din „Evanghelia după Matei” (Noul Testament), ce descrie arborele genealogic a lui Isus Hristos.

Istoria e încâlcită și interpretabilă. E dificil de dat dreptate cuiva … Citește mai departe