Numele de Andrei (Andreas, Andrew, Andraș, Andrej…) provine din limba greacă și înseamnă „Bărbăție și curaj”.
Ungaria a avut doi mari regi cu numele de Andrei, iar mai mulți prinți din Grecia, Danemarca, Iugoslavia, Anglia și Rusia s-au chemat la fel, cu toții dovedind că purtătorii acestui nume sunt spirite altruiste, cu aspirații înalte și … Citește mai departe
Chiar dacă uneori uităm să trăim sau trăim fără să știm, nu vrem nicicum să murim. Și nici nu avem puterea de a învăța să murim, sătui și împăcați, ci numai atârnați pe ruinele trăirilor și ascultând înfricoșați pașii morții ce se apropie.
Din păcate, pe rând și pe sărite, pentru fiecare va veni o zi în care vom primi vestea că asfințitul e aproape. Chiar foarte aproape sau oricum, cu mult mai aproape decât credeam. La debutul senzației de fundătură, de drum barat, vom încerca o năucitoare uluire, o deșteptare a zădărniciei. După, vom protesta vehement și vom pune … Citește mai departe
Perspectiva din care privim și puterea de pricepere sunt esențiale pentru etichetarea oricărei activități. O simfonie muzicală poate fi calificată ca o simplă „scârțăială” (termenul așa l-am auzit, așa l-am consemnat) ori un magic aluat de rezonanțe a lemnului lustruit, îmblânzit, călăuzit, de degete măiestre. Și cucerirea unui vârf de munte, pentru oamenii pragmatici, poate părea un lucru absurd, inutil: să urci, pentru a coborî, cu gândul la cele câteva clipe petrecute pe pisc, printre nori. Dacă aș spune că muntele insuflă o stare de beatitudine, de supremă satisfacție, mi s-ar reteza scurt că exagerez. De aceea, mă limitez a … Citește mai departe
Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei – un sentiment binefăcător, de mulțumire vie, de satisfacție sufletească, de veselie.
Pentru a-l putea primi cu inima larg deschisă, ca pe un oaspete drag, Crăciunul trebuie precedat de o perioadă de primenire și trebuie întâmpinat cu un cuget curat, liniștit. Putem porni la drum cu mici gesturi de atenție și afecțiune așezate într-o vorbă bună (sfat, îndemn, … Citește mai departe
Un cuget mucegăit se lasă greu impresionat. Izvoarele de inspirație, de interes, și le-a pierdut în pământul făgăduințelor, repetat înșelate de realitate, iar simțurile i s-au tocit, au amorțit, de atâta rămânere în nelucrare.
Chiar dacă nu pare, e un pericol care ne pândește pe toți, indiferent de vârstă, semnele unei atare stări de obedientă aplecare fiind prilejurile tot mai rare de uluire, de încântare.
Dacă nu stăm de veghe la frontierele spiritului, rutina se strecoară insidios, fără a da de știre, după care ne ia de mână și ne conduce la ofilire și pleoștire.
Nu ne putem apăra de … Citește mai departe
