În vremurile tulburi pe care le traversăm, când omul dă impresia că a capitulat în fața mașinăriilor pe care le-a meșterit (devenind cel puțin dependent, dacă nu cumva chiar a fost legat cu lanțurile grele ale robiei), când spațiul se restrânge – și distanțele se scurtează -, iar timpul a luat-o la picior, în pas alergător, obișnuim să culegem cu brațul tot ce aflăm pe cale și să le clădim movilă în curtea sufletului, fără a le cerceta, căci nu mai e timp nici pentru arhivarea amintirilor, nici pentru decantarea impresiilor, nici pentru tragerea concluziilor, nici pentru efectuarea corecțiilor de … Citește mai departe
Tag: Jurnalul fericirii
La adăPOST
Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”
Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe
O carte-concentrat cu învățăminte.
„Jurnalul fericirii” scrisă de Nicolae Steinhardt este „ o capodoperă, o carte a cărților, o carte contemporană cu Dumnezeu” (Dan Chelaru) și este „ în egală măsură o operă de bilanț existențial, dar și una conturând cristalizarea unei conștiințe în toate componentele ei (…) prinsă în toate, prin concretețe, și desprinsă de toate, prin puterea de generalizare. ” (Virgil Bulat)
În timp ce lecturam jurnalul unui alt mare scriitor de origine evreiască : Mihail Sebastian, mi-am amintit de o carte de căpătâi a literaturii române: „Jurnalul fericirii”, maiestuos scrisă de Nicolae Steinhardt, pe care am citit-o cu ani în urmă, … Citește mai departe