În vremurile tulburi pe care le traversăm, când omul dă impresia că a capitulat în fața mașinăriilor pe care le-a meșterit (devenind cel puțin dependent, dacă nu cumva chiar a fost legat cu lanțurile grele ale robiei), când spațiul se restrânge – și distanțele se scurtează -, iar timpul a luat-o la picior, în pas alergător, obișnuim să culegem cu brațul tot ce aflăm pe cale și să le clădim movilă în curtea sufletului, fără a le cerceta, căci nu mai e timp nici pentru arhivarea amintirilor, nici pentru decantarea impresiilor, nici pentru tragerea concluziilor, nici pentru efectuarea corecțiilor de … Citește mai departe