Ispita înălţimilor, vraja victoriei, ne ademeneşte, ne acaparează, ne subjugă, ne preschimbă în sclavi al suişului fără de sfârşit. Ne împinge-nainte, ca un resort neînduplecat, tentaţia tărâmului tămâiat de cer, măreţia momentului închinat exclusiv celor temerari şi la care nu încetăm să visăm.
O vreme, vrem doar vârfuri culcate cuminţi sub bocanc, căci până la un moment dat, numai cucerirea culmilor ne procură satisfacţii şi ne înflăcărează trăirile, ignorând pericolele ce planează asupra urcuşului, eforturile, costurile şi privaţiunile pe care le presupune realizarea unui asemenea deziderat.
Atingerea vârfului atrage însă unele vulnerabilităţi, căci sus, pe creste, nu putem conta necontenit … Citește mai departe
