Rară-i recunoștința

Poate ca o premoniție a martirajului la care urma să fie supus, tocmai de către poporul pe care l-a înălțat și luminat, Nicolae Iorga spunea: „Cea mai mare recunoștință pe care o poți dori de la unii oameni e să nu-ți fie recunoscători” și tot el afirma pe tema obligațiilor morale ce incumbă înzestratului față de binefăcătorul său: „recunoștința e, înainte de toate, o datorie către tine”, „ e dobânda împrumuturilor sufletești”, iar „viața fiind un dar, nu-l da îndărăt decât cu toată cuviința și cu o deplină recunoștință”.

În același sens, în Talmud (cartea de învățături iudaice) se recomandă: … Citește mai departe

Ziua recunoştinţei

      În ziua de azi, sentimentul de recunoştinţă pare unora o povară dificil de dus (altora li se pare  un adevărat jug), motiv pentru care binele primit e diminuat pe parcurs (şi implicit virtutea binefăcătorului ). Treptat, se trece de la expresia „la banii lui a fost o nimica toată”, la convingerea că „la poziţia şi puterea lui putea face şi mai mult”, sfârşind în credinţa „doar nu-i sunt dator pentru atâta lucru”. Ca atare, nu aştepta recunoştinţă, nici recunoaşterea unui merit incontestabil şi nici măcar un minim respect, fiindcă orice ai face, nu poţi atinge pragul de a fi vrednic … Citește mai departe