Author: Justeţe.ro

Tihna – trai de rai

În prima porțiune a traseului, orișicare pârâiaș, n-are poftă de taifas, se repede în bulboane, printre boturi de lighioane (pericole), iar apoi bolborosește că i-a dispărut un pește (i s-a furat o șansă). Căutând…, încercând…, degustând…, și considerând că toate câte sunt i se cuvin, se războiește neîncetat cu prilejurile și posibilitățile (bombăne spre-o buturugă, la bolovani blesteme-n-drugă; bruscă brusturii pe mal și o tufă de podbal; ceartă cetina de brad, că nu vede luna-n vad…), în timp ce pe feriga din vale, tot depune la cristale (vise), alergând, fără-ncetare, cu arginți la cingătoare.

Abia mai apoi – când simțurile … Citește mai departe

AUTO-iubirea… aproapelui

Pe timp de război ori când suntem gata înregimentați într-o gloată răsculată, din străfundurile urât mirositoare ale ființei noastre se redeșteaptă și se manifestă-n voie, la vedere, cele mai primitive și mai egoiste instincte.

Și cum, aproape la fel, ne manifestăm și la volan, cam așa ar arăta un concis și confuz cod al „bunelor-maniere” rutiere, culese, aiurea și aievea, de pe drum:

Nu ajungerea cu bine și în siguranță la destinație e scopul deplasării cu mașina, ci cursa contracronometru în care ne angajăm și agresiva confruntare cu ceilalți, ce trebuie urmăriți îndeaproape (la o distanță de doar câțiva metri) … Citește mai departe

Un testament existențial

Într-un moment greu și întunecat al vieții sale, Gabriel Garcia Marquez a compus un poem profund și deosebit de emoționant, cu reale valențe de crez existențial, de esență etică, de foc viu și picătură de nemurire…, ce merită citit și recitit, și rumegat, și tălmăcit, și înălțat pe post de stea călăuzitoare.

„Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucățică de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează … Citește mai departe

Cu doar doi lei…

… putem avea, la picioarele noastre, un petecuț de paradis, uitat parcă dinadins pe pământ. Cu numai doi lei și cincizeci de bani, cât costă un bilet de vizitare al parcului dendrologic din Arcalia, unde ne putem preumbla desculți prin iarba înrourată (udă și crudă), în care putem contempla coroanele copacilor cățărați în cer și surâsul suav al florilor de-nu-mă-uita, în care putem sta locului nestingheriți, ascultând cu ochii închiși trilul de mierlă și foșnetul frunzelor tulburate de vânt. La „viteza de croazieră” cu care ne conducem traiul cotidian, pare potrivit, ca periodic, să punem pe pauză învolburarea viageră și … Citește mai departe

Esperanto (Cel care speră!)

În loc să-l „împărățim”, obișnuim să-l împărțim pe Dumnezeu ca pe o pâine, în felii de religii și să ne batem cu pumnii în piept (în timp ce scrâșnim din dinți și aruncăm priviri de foc către aproapele nostru) că numai „dăraba” (taraba) noastră e arătoasă și gustoasă, de parcă aluatul nu e comun, iar cuptorul nu este unul și același.

Totodată, chiar dacă suntem cu toții frați (având același părinte, doar felurit denumit), rămânem dur și definitiv divizați de limbile folosite. Se pare că răul cel mare s-a revărsat în lume prin amestecarea limbilor la umbra Turnului Babel, urmată … Citește mai departe