Author: Justeţe.ro

Uitate momente și monumente

„ … Că și uitarea e scrisă-n legile omenești” – Ion Minulescu, „Trei lacrimi reci de călătoare”.

Flori de nu-mă-uita.

În raport de împrejurări și de „împricinați”, uitarea ba pare ca o binecuvântare, ca un leac, ca un dram de balsam, ba apare pe cărare ca un blestem, ca o lepădare de sine, ca un act culpabil de lașitate, de trădare… Cum mintea omului e slabă și strâmtă, iar memoria o sită, fără să vrem și fără să știm când și cum, obișnuim să dăm uitării – și ea le pune sârguincioasă într-un sac opac – chiar și câte un … Citește mai departe

Podoabele pădurii

Ori de câte ori le întâlnesc pe cale, cu prilejul pelerinajelor făcute prin pădurile patriei, aceste „mere otrăvite”, terne sau viu colorate, îmi aduc cu nostalgie aminte de bibelourile copilăriei și de o cunoscută poezie: „Iubire, bibelou de porțelan, / obiect cu existență efemeră / te regăsesc pe aceeași etajeră / pe care te-am lăsat acum un an… ” (Ion Minulescu).

Sculptate în lemn sau marmură ori confecționate din porțelan, metal, sticlă colorată, ipsos sau teracotă arsă, acestor obiecte miniaturale, deși lipsite de orice utilitate și valoare artistică, le revenea un decisiv rol decorativ în strădaniile de înfrumusețare a încăperilor … Citește mai departe

Ajutor!

Este îndeobște cunoscut că necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii publicată în Monitorul Oficial nu este de natură să înlăture răspunderea judiciară (potrivit principiului latin : „Nemo censetur legem ignorare”), dar la fel de real este faptul că nimeni nu se poate menține „la zi” cu studiul legislației române, excesiv de întinsă și de fragmentată, dar mai ales extrem de vremelnică, de dinamică. Nu știu dacă s-a întreprins vreun studiu sociologic cu privire la sursele de informare legislativă ale populației. Mă încumet să intuiesc că undeva sub 1% dintre respondenți ar preciza că își orientează conduita după ce au citit … Citește mai departe

Deasupra norilor

„Se înșeală cine crede că la munte o priveliște e aceeași, că răsăriturile, amiezele și amurgurile se repetă, că toate clipele se scurg monoton…” – Mihail Sadoveanu.

Într-adevăr, muntele e un abil cameleon – asemeni oricărui om obișnuit – prezentând curioase alternanțe de lumini și de umbre, toane ne-nțelese nici măcar de el, dedublări uimitoare, rapide răsuciri și repetate ruperi de ritm, lucruri lăsate anume „la vedere” – ca să încânte – și un șirag de ascunzișuri. Uneori se trezește dimineața cu „capul în nori” sau „plin de fumuri” ori „tunând și fulgerând”, dar e suficient „un zâmbet, o floare … Citește mai departe

Toate-s vechi, dar noi par toate

Câte se întâmplă acum pe pământ s-au mai petrecut, în tot sau în parte, și în trecut, istoria înaintând încet pe o uriașă scară în spirală ce oferă ciclic omenirii probleme și perspective, nu identice până la nivelul de ultim și fin detaliu, ci similare, chiar dacă, câteodată, suntem tentați să susținem că o astfel de năpastă nu s-a mai abătut și altă dată.

Recent am dat peste un text interesant, de acută actualitate, scris de Voltaire, el însuși fiind bolnav de vărsat de vânt (varicelă – tot o epidemie virală) în cumplitul an 1723, când numai în Paris s-au … Citește mai departe