Așezați la răspântie de drumuri, între Orient și Occident, am rămas parcă nicicum, adică „nici-șa, nici-altcumva” când vine vorba de rădăcini, de ceea ce înseamnă cultul celor adormiți înaintea noastră, ori poate doar ne-am pierdut pe cale precum țăranii strămutați în prima perioadă comunistă și care, deși plecați din sat, nu au ajuns niciodată să-și însușească cerințele urbane, purtând cuțitul în tureatca cizmei, crescând găini în balcoanele blocurilor, jupuind mieluții atârnați pe celebrele bare de bătut covoare…
Revenind la cei trecuți în neființă, într-adevăr, nu incinerăm trupurile și nu aruncăm resturile într-o apă considerată sacră, dar nici nu procedăm la … Citește mai departe
