Ieri a fost ziua Sf. Cuvioasa Domnica, ce marchează în mod simbolic finalul sărbătorilor de iarnă, și totuși zăpada îndelung așteptată refuză să acopere noroiul nimicniciei noastre și tonurile de maro ce au pus stăpânire pe pământ. Anul de singurătate, de care am avut cu toții parte, în loc să ne apropie, ne-a depărtat, ne-a înrăit și ne-a dezbinat (chiar și cu privire la virus și vaccin), conferindu-ne un univers cotidian cenușiu și un climat instabil. Cu toate acestea, în loc să ne îndemnăm la armonie și acalmie, ne incităm la răzvrătire, ne luptăm ca lupii pe funcții, chiar dacă … Citește mai departe
Author: Justeţe.ro
Ioan
Pe timpuri, mulți dintre sfinții, cuvioșii și mucenicii calendarului creștin coborau în leagănele de lemn ale pruncilor veniți pe lume. Tocmai de aceea, țăranii români purtau nume de botez precum: Alexie, Anchidim, Atanasie, Avacum, Calistru, Conon, Damaschin, Dionisie, Domițian, Elisei, Ghenadie, Filimon, Filip, Iacob, Ieronim, Iezechil, Ilarion, Ioachim, Iosif, Isidor, Laurentie, Macarie, Melentie, Nicolae, Nichifor, Nicodim, Onisim, Pamfil, Paramon, Partenie, Procopie, Serafim, Silvestru, Sofronie, Spiridon, Terentie, Tihon, Timofte, Trifon, Trofim, Vartolomeu, Visarion… Tot pe atunci, duminică de duminică, lângă bisericuțele de lemn ale satelor, se rugau așezate în genunchi femeile cu nume și suflete curate, de sfinte: Agata, Agripina, Ana, … Citește mai departe
Toroioaga
Pe alocuri, muntele pare pângărit și părăsit.
Obișnuit să ia tot și să nu dea nimic în schimb, omul cotrobăie ca o cârtiță prin măruntaiele muntelui după minereu, îl aduce la suprafață și după ce extrage zăcământul valoros, lasă sterilul morman, la gura minei. Curmă codrul fără pic de milă și brăzdează povârnișurile cu drumuri forestiere pentru a căra în vale lemnul. Decopertează scoarța pământului și excavează roca în carierele ce dau naștere unui peisaj selenar…
În lăcomia după bani și în goana după resurse, omul nu poartă de grijă zilei de mâine și generațiilor care vor veni. Nu-l impresionează … Citește mai departe
Cerul
Am auzit în câteva rânduri un cântec catolic, extrem de emoționant:
„Cerul e dorul meu, sunt călător. În lume sunt străin, rătăcitor. La cer privesc mereu, acolo e Domnul meu. Cerul e dorul meu, sunt călător.
Cerul e dorul meu, sunt călător, în valea de dureri, nutresc cu dor; Să merg în ceruri sus, alături de Isus. Cerul e dorul meu, sunt călător.”
Un alpinist, întrebat fiind de ce vrea să urce pe vârful de munte, a răspuns simplu și atotcuprinzător: „Pentru că este acolo!”. Pentru mine însă, mersul la munte are și rostul de a mă întâlni cu cerul. … Citește mai departe
Ajunul Anului Nou
Ca și în traiul de zi cu zi, la urcușul pe munte alternează porțiunile plate, pe care le traversăm sărind într-un picior și fluierând o melodie care nu ne dă pace, cu porțiuni abrupte în care aproape ne târâm în coate și genunchi, scrâșnind din dinți. În timpul efortului depus pe poteca pitită în pădure ori strâmtorată de stânci, de unde zărim numai frânturi de munte și doar petece de cer, n-avem vreme pentru cugetare și contemplare, și nici posibilitatea de a evalua anvergura și arhitectura. Abia când atingem culmea golașă de munte și stăm suspendați între dincoace și dincolo, … Citește mai departe