Acum, când facem primii pași în noul an, încărcați de aspirații și cu gândul la ascensiuni, mi s-a părut potrivit să redeschid capitolul „Drumeții montane” cu „ Înalt Prea Ascuțimea Sa”, cu Moldoveanu ce stă de strajă la hotarul dintre Transilvania și Muntenia. Bizară e această denumire dată celui mai înalt vârf montan din Carpații României, cum la fel sunt și ale altor piscuri plasate în preajma sa și care îl fac de nevăzut din Depresiunea Făgărașului: Vf. Bisericii – sculptată-n stâncă -, Vf. Corabia (n-am aflat abandonată acolo arca lui Noe), Vf. Ucea (nu Mucea!) sau Vf. Tărâța (nici … Citește mai departe
Category: Drumeții montane
Culmea crucilor de fier a Colibiței
Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe
Prima (zi) din ultima (lună)
Întâmplător, sau poate dimpotrivă, a căzut prima zăpadă tocmai de ziua noastră. Din cer a pogorât, ca un dar de mare preț, albul (neînceput și nemărginit) ce purifică, ce acoperă și netezește, ce înfrumusețează…
Încântați de cadou, dornici de drumeție, dimineața devreme și într-o atmosferă duminicală, de catedrală – în care și clopotele parcă bat mai ponderat -, am urcat în munții cei cărunți, călcând cărare, inspirând adânc curatul și contemplând îndelung înaltul, ramul, dealul, satul…
Pe drumeagul de sub culme și privind mereu înapoi, spre piramida Măgurii – ce stă de strajă la hotarul dintre Rodna și Maieru -, … Citește mai departe
Proverbe înțelepte și un munte de poveste
Munții Piatra Craiului, sau prescurtat Craiul, cum este de montaniarzi alintat, este un petecuț de paradis în care te poți preumbla fără riscul de a te plictisi și în care aflăm de toate (creste celeste, prăpăstii fără fund, padine frumoase, ascunse brâuri de mijloc, peșteri și grote prețioase, avene adânci, canioane și izbucuri deosebite, pânze întinse de grohotiș, turnuri, verticale de sute de metri) și pentru toți: biologi, geologi, speologi, fotografi sau simpli turiști. Nicăieri în țara noastră nu aflăm atâta măreție și diversitate câtă încape în arealul extrem de restrâns al Pietrii Craiului.
În basme cuvântul crai are înțelesul … Citește mai departe
Deasupra norilor
„Se înșeală cine crede că la munte o priveliște e aceeași, că răsăriturile, amiezele și amurgurile se repetă, că toate clipele se scurg monoton…” – Mihail Sadoveanu.
Într-adevăr, muntele e un abil cameleon – asemeni oricărui om obișnuit – prezentând curioase alternanțe de lumini și de umbre, toane ne-nțelese nici măcar de el, dedublări uimitoare, rapide răsuciri și repetate ruperi de ritm, lucruri lăsate anume „la vedere” – ca să încânte – și un șirag de ascunzișuri. Uneori se trezește dimineața cu „capul în nori” sau „plin de fumuri” ori „tunând și fulgerând”, dar e suficient „un zâmbet, o floare … Citește mai departe