Category: Drumeții montane

Pietrele Doamnei

„La MUNTELE unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:14), la „Pietrele Maicii Domnului” – cetățuia ce se înalță spre cer din codrii Munților Rarău-Giumalău, nu prea ai cum să nu-ți reamintești de Moria încercării credinței lui Avraam, de Sinaiul poruncilor primite de Moise, de Araratul chivotului lui Noe, de Taborul schimbării la față a lui Isus Hristos, de Sionul tainicei cine, de Golgota pătimirii…, căci multe s-au mai petrecut pe munte.

Înnobilate spiritual de câte o mănăstire pe fiecare dintre cele trei drumuri ce urcă, în serpentine, spre ele, Pietrele Doamnei au alura unui „Munte al Mântuirii”, … Citește mai departe

Galbena de… Apuseni

De ce-i spune Galbenă de Odobești la licoarea aurie ce curge din podgoriile vrâncene e la mintea cocoșului. Cum „domnia mea” mă trag din neamul iloanilor mici – porecliți cocoși – am priceput, din prima, această taină. Am avut însă mari bătăi de cap cu Galbena de Apuseni, sau de Apusen(ești) ori Apuseni(ești), cum i-ar preschimba chemarea frații noștri de dincolo de munți.

În vara anului 2007, când am „descălecat” pe Platoul Padiș, denumirea m-a nedumerit căci peste culmea ce străjuiește Cetățile Ponorului am aflat un pârâu ce izbucnește într-un izbuc și care, pe firul trufaș și tumultuos, formează o … Citește mai departe

Pe Everestul României

Acum, când facem primii pași în noul an, încărcați de aspirații și cu gândul la ascensiuni, mi s-a părut potrivit să redeschid capitolul „Drumeții montane” cu „ Înalt Prea Ascuțimea Sa”, cu Moldoveanu ce stă de strajă la hotarul dintre Transilvania și Muntenia. Bizară e această denumire dată celui mai înalt vârf montan din Carpații României, cum la fel sunt și ale altor piscuri plasate în preajma sa și care îl fac de nevăzut din Depresiunea Făgărașului: Vf. Bisericii – sculptată-n stâncă -, Vf. Corabia (n-am aflat abandonată acolo arca lui Noe), Vf. Ucea (nu Mucea!) sau Vf. Tărâța (nici … Citește mai departe

Culmea crucilor de fier a Colibiței

Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe

Prima (zi) din ultima (lună)

Întâmplător, sau poate dimpotrivă, a căzut prima zăpadă tocmai de ziua noastră. Din cer a pogorât, ca un dar de mare preț, albul (neînceput și nemărginit) ce purifică, ce acoperă și netezește, ce înfrumusețează…

Încântați de cadou, dornici de drumeție, dimineața devreme și într-o atmosferă duminicală, de catedrală – în care și clopotele parcă bat mai ponderat -, am urcat în munții cei cărunți, călcând cărare, inspirând adânc curatul și contemplând îndelung înaltul, ramul, dealul, satul…

Pe drumeagul de sub culme și privind mereu înapoi, spre piramida Măgurii – ce stă de strajă la hotarul dintre Rodna și Maieru -, … Citește mai departe