Îngropați în inima uitării

Conștientizez „că și uitarea e scrisă-n legile omenești” și chiar dacă, în principiu și în traiul de zi cu zi, uitarea e considerată naturală, și normală, și necesară…, a da uitării vărsarea de sânge nevinovat mi se pare de neiertat. Și mai e ceva la fel de culpabil, iar pe deasupra și foarte primejdios: cel care își uită istoria, riscă să o repete.

Așa cum spaima de moarte nu ne împiedică să ne pregătim pentru viața de apoi (precum ne-o închipuim fiecare), tot așa de firesc este să discutăm pe marginea subiectului sensibil al martirajului militar – chiar dacă nu … Citește mai departe

Un strop de mov

„Dilema veche” a vieții (În ce măsură ne lăsăm la discreția liberului-arbitru?) poate fi abordată fie prin adoptarea unei atitudini pasive, de așteptare și de acceptare a amestecului existențial, a întâmplărilor și împrejurărilor ce vin de-a valma în vadul viețuirii, fie printr-o conduită participativă.

Prinși în năvodul grijilor (ce se dovedesc, nu o dată, doar fleacuri și spaime), avem obiceiul de a sta spășiți (și chiar plictisiți) în tiparul cotidian, fără a ne abate de la bătătorita cărărușă impusă de conveniențe (pe ruta acasă-școală sau serviciu-magazin și retur); fără a ne reaminti că avem și posibilitatea de a călca și … Citește mai departe

AUTO-iubirea… aproapelui

Pe timp de război ori când suntem gata înregimentați într-o gloată răsculată, din străfundurile urât mirositoare ale ființei noastre se redeșteaptă și se manifestă-n voie, la vedere, cele mai primitive și mai egoiste instincte.

Și cum, aproape la fel, ne manifestăm și la volan, cam așa ar arăta un concis și confuz cod al „bunelor-maniere” rutiere, culese, aiurea și aievea, de pe drum:

Nu ajungerea cu bine și în siguranță la destinație e scopul deplasării cu mașina, ci cursa contracronometru în care ne angajăm și agresiva confruntare cu ceilalți, ce trebuie urmăriți îndeaproape (la o distanță de doar câțiva metri) … Citește mai departe

Esperanto (Cel care speră!)

În loc să-l „împărățim”, obișnuim să-l împărțim pe Dumnezeu ca pe o pâine, în felii de religii și să ne batem cu pumnii în piept (în timp ce scrâșnim din dinți și aruncăm priviri de foc către aproapele nostru) că numai „dăraba” (taraba) noastră e arătoasă și gustoasă, de parcă aluatul nu e comun, iar cuptorul nu este unul și același.

Totodată, chiar dacă suntem cu toții frați (având același părinte, doar felurit denumit), rămânem dur și definitiv divizați de limbile folosite. Se pare că răul cel mare s-a revărsat în lume prin amestecarea limbilor la umbra Turnului Babel, urmată … Citește mai departe

Minunata lume nouă

„Minunata lume nouă” este un roman-profeție, scris cu măiestrie de Aldous Huxley și publicat în anul 1932, ce pornește de la premisa apariției unei societăți extrem de avansată tehnologic și care, pentru a urmări și îndruma cetățenii, întrebuințează felurite pârghii și metode. Rezultatul constă într-o suită de scene fanteziste – ce astăzi par să se apropie cu pași repezi de realitatea cotidiană – în care singura cultură acceptată sunt preceptele promovate pe canalele de comunicare; în care tradițiile și religia sunt considerate primitive și lipsite de sens; în care oamenii nu mai gândesc cu capul lor, „capătă ceea ce vor … Citește mai departe