Despre justețe… și alte mărunțișuri esențiale – Page 22

Satul în schimbare

Nimeni şi nimic din viul cel verde al acestui pământ, nu rămâne la fel. Roata lumii se-nvârte, clima se schimbă, relieful se remodelează, o generaţie se duce dindărăt pentru a lăsa loc alteia să vină, cu idei novatoare, cu viziuni diferite, poate chiar cu alte principii și priorităţi.

Și satul e altul, căci sub asaltul necontenit al noului, a suferit succesive şi semnificative schimbări, firești și nefirești, deopotrivă.

Peste tot la țară, au fost edificate construcții publice noi ori au fost renovate clădirile primăriilor, școlilor, bisericilor, caselor parohiale, căminelor culturale, răsărind în peisaj chiar și săli de nunți, capele mortuare, … Citește mai departe

Închipuiri

E de notorietate că adevărul absolut nu poate fi atins. Și peste adevărul istoric rămâne răsfirat un văl de pâclă. Nici adevărul judiciar nu reflectă uneori realitatea: fie că părțile, din diverse motive, au denaturat intenționat starea de fapt, fie că n-au putut-o plenar proba. Nici adevărul medical nu este la adăpost de critici și suspiciuni. În orice încercare de descoperire a jumătăților de adevăr avem însă neapărată nevoie de rațiune și imaginație.

Și în viața de zi cu zi imaginația și închipuirea joacă un rol esențial, chiar și atunci când emitem opinii despre orice și despre oricine, indiferent că … Citește mai departe

Magie și nostalgie, în alb și negru.

Eleganța simplității în alb și negru generează emoții și conferă decorului un farmec inegalabil, căci orice amestec sau alăturare de alb și negru constituie un contrast cromatic dătător de distincție, simbolizând lupta dintre lumină și întuneric, întruchipată de piesele așezate pe tabla de șah, ori alternanța dintre bine și rău, urmând modelul clapelor de pian.

Și mesteacănul se remarcă prin frumusețe, armonie, distincția croielii și rafinamentul combinațiilor de culori. Cu trupul înveşmântat în alb și negru, având pe creştet o coroană luminoasă, de un verde crud și compusă din lujeri subţiri şi supli ce-şi foşneșc frunzele la prima adiere de … Citește mai departe

Uniune

Istoria e „încurcată şi încâlcită”, spun bătrânii satului. Bunicii mei s-au născut în Austro-Ungaria. După 1918, România a devenit ţara lor, pentru ca în 1940 să trăiască în Ungaria, iar din 1944 din nou în România, deși au locuit toată viaţa în acelaşi sat din Ardeal.

Oamenii (ca şi popoarele) au stat necontenit, și încă mai stau, cu ochii la hotare. Oricât ar avea tot nu le ajunge pământul. Vor mereu mai mult. Pentru un petec de pământ, unitatea unei familii dispare definitiv, fraţii fiind în stare să se omoare între ei ori să se poarte în „judecăți” ani de-a … Citește mai departe

Pământul

În finalul romanului „Ogorul” de Pearl S. Buck am aflat un fragment ce merită menționat și care e de menținut mereu în minte:

„ – Când o familie începe să-și vândă pământul… s-a sfârșit cu ea, spuse el cu glasul întretăiat. Din țărână suntem și în țărână ne întoarcem… iar dacă păstrați pământul, aveți din ce trăi… fiindcă pământul nu-l poate fura nimeni…

Puținele lacrimi ce-i curseseră i se uscară pe obraji, unde lăsară niște dâre sărate. Apoi bătrânul se aplecă, culese un bulgăre de pământ, îl strânse în palmă și murmură:

– Dacă vindeți pământul, s-a sfârșit.

Cei doi … Citește mai departe