Buna cumpănă a înțelepciunii.

Pe timpuri străvechi, activitatea de judecată era înfăptuită de voievod. Cu căciula în mâini, împricinații se înfățișau înaintea tronului, glăsuiau pe rând cu privire la pricină și prezentau hrisoavele pe care își întemeiau pretențiile. Domnitorul, îi asculta cu atenție pe vrăjmași, cerceta înscrisurile, compara argumentele, cântărea probele și dădea pe loc dreptate celui care reușea să fie mai convingător. Procedând astfel, își asuma rolul de arbitru absolut, care caută să aducă în același drept talgerele balanței, fără a se implica în lupta părților litigante și fără a coborî în arenă pentru a-i călăuzi, considerând procesul o afacere exclusiv privată a … Citește mai departe

Despărțire

Se spune că verighetele sunt cele mai minuscule cătușe, că instituția căsătoriei e o loterie (deși soții nu se trag la sorți) și că înainte de căsătorie, este necesar să stai cu ochii larg deschiși, iar după, cu ei pe jumătate închiși.

De-a lungul timpului căsătoria a trecut treptat de la o asociere aranjată la o uniune liber consimțită, fundamentată pe afecțiune și având ca scop întemeierea unei familii.

Inițial însă, nu exista un ritual de încheiere a legământului, acordul de voință al soților putând fi dat oriunde, în fața oricui și în orice moment. Abia la Conciliul de la … Citește mai departe

Ignoranță sau indiferență

În România, după anul 1989, odată înlăturată stavila dictaturii comuniste, a explodat numărul dosarelor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești. Porțile tribunalelor au fost luate cu asalt de un popor mânat de o avidă dorință de dreptate. În anii tulburi ce au urmat, câștigarea dreptului de a ne judeca pentru orice (era la mare modă calomnia, de pildă) și trecerea treptată, ezitantă și cu dese poticniri, spre lumea nouă a economiei de piață și a proprietății private au înflăcărat pornirile procesuale. Această poftă populară, de natură juridică, a fost puternică și de nestăpânit, explicabilă întrucâtva, după decenii de teamă și tăcere, … Citește mai departe

Între orgoliu și original.

Principiul latin „Nemo censetur ignorare legem” exprimă ideea că nimeni nu poate invoca ignoranța sau eroarea de drept în apărarea sa, ceea ce înseamnă că necunoașterea legii sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură obligația persoanelor de a se conforma legii și de a răspunde pentru încălcarea ei, cum clar statuează și art 1 alin. 5 din Constituție: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Se presupune așadar că fiecare dintre noi suntem la curent cu toată legislația în vigoare. Chiar dacă este o presupunere absurdă, ilogică, în condițiile în care la finele anului 2019, … Citește mai departe

Biblia și Dreptul

Fiecare dintre noi avem parte de mici momente de revelaţie a balastului de gânduri şi griji, cărat continuu şi inutil, a rutinei ce te mână cu spinarea încovoiată de nimicuri şi capul plecat permanent în ţărână, în care realizezi cum trec anii pe lângă tine, iar tu, gonit de mărunțișuri, ai uitat să zăboveşti lângă clipe magice, a căror valoare o descoperi târziu, abia când ele sunt de mult prefăcute în prăfuite amintiri.

Citisem undeva-cândva, că un aristocrat erudit, pentru a-şi aduce mereu aminte de durata limitată a vieţii îşi aşezase pe biroul de lucru craniul strămoşului ce a pus … Citește mai departe