În iureșul (și implicit, indiferența) în care ne ducem traiul cel de toate zilele, pășim, fără să știm, pe lângă nenumărate comori; le privim și totuși nu le deslușim; punem mâna și parcă nu prea ne vine a crede; le avem lângă noi, dar nu le valorizăm în tot… Agățat de acest gând am făcut popas, de-un ceas, în centrul vechi al municipiului Gherla, în Armenopolisul de altădată (în germană, Armenerstadt), clădit pe un teren viran de către coloniștii armeni veniți, la îndemnul Curții Imperiale de la Viena, din ținuturile îndepărtate ale Moldovei, ce se transformase, la sfârșitul secolului al … Citește mai departe
Category: Locuri de vizitat
Așteptând aminul
La capitolul „Pietre care vorbesc”, de curând mi-am împiedicat privirea de zidurile ce îmbrățișează straniu verticala și care amintesc despre măreția de odinioară a Castelului Kornis, înălțat cu peste patru secole-n urmă pe platoul de deasupra satului Mănăstirea, aparținând de comuna Mica, căci din locul în care o cotim strâns la dreapta către Dej, când ne deplasăm pe ruta Bistrița – Cluj, prin Braniștea și Sânmărghita, la nici trei sute de metri distanță de intersecție ne întâmpină ruinele acestui castel-cetate considerat, până la finele celui de-al doilea război mondial, o splendidă bijuterie arhitectonică a Transilvaniei.
Pietrele clădite-n pereți, aflați într-un … Citește mai departe
Locșorul cu liniște
Acum, când pe rol e luna feeriei și a freneziei cumpărăturilor, când liniștea a murit subit, aglomerația infernală din oraș, ce ne obligă să stăm (și să adăstăm) bară-n bară și bot în bot (de robot), mi-a readus în minte un liman de liniște – singurul izvor al stării de biniște.
Filozoful Baruch Spinoza spunea că există o categorie de oameni ce se lasă tulburați în multe chipuri de cauze externe și care nu ajung niciodată la adevărata liniște sufletească, care trăiesc aproape neștiutori de sine, de Dumnezeu și de lucruri, încetând a suferi abia atunci când încetează a mai … Citește mai departe
Înfruntând „călindarul”
Pe filele trecutului, obișnuim să ne uităm ca mâța-n calendar, uitând câte și mai câte s-au perindat înaintea sosirii noastre pe pământ, iar la fiecare sfârșit de an, cu toții ne dorim să primim divinul dar de a mai face o tură completă de calendar, deși după ce purcedem pe noul drum – în spirală – ne rătăcim și ne irosim iarăși prin hățișul mărunțișurilor de prisos și fără folos.
Liniștea de după…
La mănăstirea din Dobric (sat aparținând de Căianu-Mic), incognito m-am deplasat pentru întâia dată, mânat de dorința de a-mi forma o părere pertinentă și nemijlocită despre cauzele zavistiei interconfesionale, ce izvorâse fulgerător din nimicul orgoliilor și care s-a rostogolit din aproape-n aproape și până-n cele mai dezgustătoare depărtări pe fondul „sindromului Cain-Abel”, în care fiecare împricinat pretinde că sigur este în grațiile părintelui și că doar el singur îi cunoaște cerințele și preferințele, uitând cât de mult iubește Tatăl pacea dintre copiii săi și câte poteci duc tainic spre „poiana ascunsă” – denumire întâlnită și în Munții Piatra-Craiului – a … Citește mai departe