Via… și viața

Ieșirea întregului sat la „suretuit” (sau „siretuit”) pe dealul cu vii din capătul (capul) satului situat în podișul transilvan și petrecerea câmpenească ce ținea până în miez de noapte au rămas, cam peste tot, o duioasă amintire. Pivnițele s-au prăbușit și viile s-au sălbăticit pe măsură ce viii s-au împuținat și au îmbătrânit așteptând să revină acasă „vlăstarele” plecate în pribegia străinătății. Părăsite, lăsate în nelucrare, viile au mai viețuit o vreme după care, invadate de vegetație au început a se stinge încet, a „ se usca de pe picioare” una câte una, îmbucurător fiind totuși că în ultimii ani, … Citește mai departe

Crucea

În lumea satului, în limbajul popular, crucea era des întâlnită. De-a lungul timpului, inclusiv în sala de judecată, am auzit în mod repetat și mi s-au întipărit încet în minte o serie de expresii ce conțin cuvântul cruce: „a pune cruce”, ceea ce însemna că o anume relație sau situație a ajuns la punctul final, ori „ a trage o cruce” peste dușmănie, când se da uitării o vrăjmășie veche; „ a face cruce” cu cineva, adică a te întâlni pe drum cu cel ce vine din direcția opusă, a te încrucișa; „a purta crucea” cu înțelesul de a duce … Citește mai departe

Aproape de ape (de aparențe).

Peste toate câte sunt, pe pământ, cârmuiește ca o stăpână absolută „Aparența”, înșelătoarea înfățișare care ascunde adevărata natură a lumii și a lucrurilor ce o compun.

Nici oglinda apei nu reflectă fidel realitatea, imaginile redate fiind afectate de multiple distorsiuni și interferențe. Situația se complică și mai mult când încercăm, cu puterea imaginației, să trecem printre foile suprapuse de aparențe, pentru a ajunge la miez și a surprinde esențele. O dificilă încercare în condițiile în care croșetăm firul vieții nu din certitudini și adevăruri fără loc de întors, ci din impresii și iluzii, cu acul subiectiv al mărginitei noastre minți … Citește mai departe

Sântămărie

Numai în Transilvania sunt presărate sate cu nume de sfinți: Sântana (Arad), Sântandrei (Bihor și Timiș), Sândominic (Harghita), Sângeorge (Timiș), Sângeorgiu (Mureș), Sângeorz (Bistrița-Năsăud), Sfântu-Gheorghe (Covasna), Sâniacob (Bistrița-Năsăud și Mureș), Sântioana (Bistrița-Năsăud), Sântion (Bihor), Sânmartin (Arad și Harghita), Sânmărghita (Cluj și Mureș), Sânmihaiu (Bistrița-Năsăud și Sălaj), Sânnicoară (Bistrița-Năsăud și Cluj), Sânpaul (Cluj), Sânpetru (Brașov și Sălaj) sau Sânsimion (Harghita și Mureș).

Și tot numai în Transilvania sunt „sate de suflet” închinate Maicii Domnului: Sântămărie (jud. Alba, aparținând de Cetatea de Baltă), Sântămăria Orlea (situat în vecinătatea Hațegului), Sântămăria de Piatră (lângă Călan, Hunedoara) și Sântă Măria (din Țara Almașului, Sălaj). … Citește mai departe

Între dincoace și dincolo

Așezați la răspântie de drumuri, între Orient și Occident, am rămas parcă nicicum, adică „nici-șa, nici-altcumva” când vine vorba de rădăcini, de ceea ce înseamnă cultul celor adormiți înaintea noastră, ori poate doar ne-am pierdut pe cale precum țăranii strămutați în prima perioadă comunistă și care, deși plecați din sat, nu au ajuns niciodată să-și însușească cerințele urbane, purtând cuțitul în tureatca cizmei, crescând găini în balcoanele blocurilor, jupuind mieluții atârnați pe celebrele bare de bătut covoare…

Revenind la cei trecuți în neființă, într-adevăr, nu incinerăm trupurile și nu aruncăm resturile într-o apă considerată sacră, dar nici nu procedăm la … Citește mai departe