În prag de vacanță, vă propun un traseu de munte, de munte monumental, ce poate fi parcurs și cu copil, și cu cățel, fără echipament și în orice anotimp, dar care te reumple de verde, de liniște, de magie, de sârguința apei, de simplitatea stâncii…, iar la final, după răstimpul în care te simți strâmtorat de pereții verticali și apropiați – oferindu-i privirii doar o fâșie îngustă de cer – conștientizezi pregnant ce mult înseamnă perspectivele largi și clare la „îndemâna” ochilor.
Zărneștiul, înspre care îmi îndrept amintirea, reprezintă nu doar poarta principală de intrare în Piatra Craiului (după părerea mea, cel mai spectaculos munte românesc), nu este numai patria bicicletelor Pegas și a motocicletelor Mobra Hoinar (împinse în groapa de gunoi a istoriei de iluștrii conducători ai țării), ci și petecuțul de pământ sfințit de sacrificiul a peste 20.000 de suflete în lupta la care a participat, de partea proastă a istoriei, și sfântul Constantin Brâncoveanu (poreclit „Prințul Aurului”) care, pentru a-și păstra tronul plătit anual cu imense averi, a pus umărul la învingerea în data de 21.08.1690, de către oștirea otomană, a armatei imperiale (habsburgice) aflată sub comanda generalului Donat Heissler, ce reușise să ia în stăpânire Bucureștiul. Alta ar fi fost soarta istorică dacă românii ar fi profitat de momentul de avânt european declanșat de înfrângerea turcilor sub zidurile Vienei (în al doilea asediu, cel din anul 1683, când moldovenii și muntenii au luptat alături de turci), noi însă, deși creștini, am ales să rămânem sub tutela turcilor încă două secole, lăsând cale liberă perioadei fanariote, când oricine avea bani și făcea plata în avans putea deveni domnitor al uneia dintre țările românești, spre a se îmbogăți astfel și mai mult.
Revenind la itinerariul de drumeție de aproape 3-4 km tur-retur, ce necesită doar două ore pentru deplasare, din Zărnești ne îndreptăm spre Cabana Gura Râului (îmi place denumirea!), iar mai apoi spre Fântâna lui Botorog (în Piatra Craiului avem și Izbucul Fântâna Domnilor) de unde se bifurcă spre dreapta o potecă ce urcă la Cabana Curmătura, iar spre stânga un drum ce duce, în serpentine, spre cele mai frumoase sate de munte ale României: Peștera, Măgura, Șirnea și Fundata. Pentru a ajunge însă în canionul îngust al Zărneștiului (din punct de vedere administrativ, aria naturală protejată aparține de comuna Moieciu) ne continuăm deplasarea (inclusiv cu mașina) pe drumul ce însoțește firul apei, ce apare și dispare printre calcare, până la barieră, reamintindu-ne că în acest defileu montan abrupt au fost filmate scene memorabile din producțiile cinematografice Drumul Oaselor și Cold Mountain, și că în capătul de sus, drumul se desparte, din nou, spre Șaua Joaca și spre Cheile Pisicii.
Și apreciind că amănuntele sunt îndestulătoare las să curgă imaginile însoțite de câteva idei, nu neapărat legate, în sine, de munte, dar care se folosesc de el pentru a releva chintesențe și uitate evidențe existențiale.
„Căci dacă toți au vorbit despre stele, și despre fântâni, și despre munți, nimeni nu ți-a spus să urci muntele pentru a sorbi din fântâna stelelor spuma lor de lumină. (…) Dar dacă imaginea te iluminează, atunci ea este pisc de munte sub care priveliștea prinde formă. Și cadou divin. Dă-i un nume pentru a ți-o aminti.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Desigur, i-am spus, după ce ți-ai făcut provizii, poți trăi un timp din ceea ce-ai strâns. Cel care a făcut ascensiunea muntelui poate, un timp, să trăiască din priveliștea care e ascensiune învinsă.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Îți voi cere, în schimb, să mă asculți. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaște și-mi cere explicații. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Și muntele poate fi contemplat. Dar nu ți-l pot oferi cărându-l cu roaba.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„La fel, când tu îl conduci pe un altul pe vârful muntelui tău, de la înălțimea căruia problemele se ordonează și se rezolvă, acest munte devine adevăr în afara ta, și îl lași singur. Și nimeni nu se întreabă cum s-a întâmplat ca tu să alegi acest munte, fiindcă pur și simplu celălalt se află în vârful lui și, oricum, trebuia să te afli undeva.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Și fiindcă nu abandonez nimic din ceea ce-mi aparține și disprețuiesc bazarurile de idei, știind că, dacă vorbele nu dau o imagine a vieții, ele sunt cele care trebuie schimbate, iar dacă te înșeli, prins într-o contradicție fără ieșire, fraza este aceea care trebuie ruptă și trebuie să descoperi muntele de la înălțimea căruia câmpia se va vedea limpede.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Dar deșertul primește pașii tăi unul după celălalt, asemenea unei audiențe nesfârșite care ți-ar înghiți cuvintele și te-ar conduce la tăcere. (…) Te macini asemenea muntelui pe care copilul vrea să-l mute din loc, folosindu-se de o lopățică. Dar muntelui nu-i pasă de truda ta.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Cine se cunoaște pe sine însuși? Înspre aceasta te îndrepți, dar spiritul omului e asemenea ascensiunii munților. Vezi creasta, ți se pare c-ai atins-o și descoperi alte creste, alte văgăuni și alte pante.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Cum ar putea oamenii să-și cunoască faptele, dacă n-au urcat cu greu, în singurătate, muntele, pentru a încerca să se împlinească în tăcere?” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Iar ucenicia priveliștii albastre a munților tăi nu o faci decât printre stâncile ce duc spre creastă, iar ucenicia veșniciei n-o faci decât prin rugile fără răspuns, căci vei fi satisfăcut fără teama de a te istovi doar de ceea ce-ți va fi dat în afara scurgerii zilelor, când timpurile pentru tine se vor fi împlinit și când îți va fi permis să fii, terminându-ți devenirea.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Dar ai putea, oare, să spui că sărbătoarea este altceva decât bucuria de a da foc lemnului, după ce l-ai strâns, oboseala plăcută și amețeala întinderii, după ce ai urcat muntele… ” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Iată pentru ce, dacă doresc să te învăț credința, te voi trimite mai întâi să urci munții, astfel încât să deștept în tine dorința pentru crestele cu stele. Te voi trimite să mori de sete în deșert, astfel încât fântânile să te încânte. Apoi te voi trimite șase luni să cioplești piatră, astfel încât soarele amiezii să te doboare. După care-ți voi spune: „Cel pe care soarele amiezii l=a golit se va adăpa din tăcerea fântânilor eterne, după ce-a urcat, în taina nopții, crestele cu stele.” (…) Căci nu există limbaj sau act, ci două înfățișări ale aceleiași divinități. Iată pentru ce numesc munca-rugă, iar meditația-muncă.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery
„Una este să reușești o ascensiune pe munte, și alta să cauți, purtat în litieră, din priveliște în priveliște, perfecțiunea.” – Citadela, Antoine de Saint-Exupery