În revista „Magazin istoric”, din decembrie 2020, am dat peste un articol ce mi-a atras atenția: „Zăpada rămâne în povești și se vinde în cutii de carton, în magazinele de jucării. A murit odată cu pitorescul instrument al lopeților de lemn. Nămeții au trecut în fabula zmeilor și țurțurii decorativi ai streașinii mai figurează în pictura epocii. Copiii recenți, când li se povestește lumea de stalactite a lunii lui decembrie, își fac cu ochiul, convinși că părinții s-au ramolit. Crăciunul se face azi sub umbrelă și a devenit ziua cu lapovițe mari a întregului an. (…) Am cumpărat o … Citește mai departe
Stau singură și-n gânduri, Doamne!
Cu un titlu ce parafrazează un vers din poezia „Lecția de citire” a lui Nichita Stănescu – aceluiași poet aparținându-i și poezia „Rugăciune la o piatră” (pe care o întreabă ce animale au murit când s-au scris prima oară cuvintele) – voi purcede pe drumul pietruit reamintind că „munții alcătuiesc un spațiu în care se pot răsfoi arhivele pământului – spațiu botezat în cele din urmă marea carte de piatră a lumii” (Munții din minte, Robert Macfarlane).
În același sens, e reprezentativ și volumul de poezii „Noduri și Semne”, presărat cu pietre și în care Nichita Stănescu, asemeni … Citește mai departe
Părtinire de părinte
Așa cum un călugăr n-ar trebui să emită judecăți de valoare pe chestiuni ce țin de căsătorie și de viața de familie, pe același considerent de necunoaștere aprofundată a situației mi s-ar părea la fel de firesc să se abțină de la comentarii acide pe marginea educației toți cei care n-au crescut încă un copil și care cunosc despre acest complicat proces doar din ștersele lor „amintiri din copilărie” ori din ce mai iau cunoștință, de pe la cunoscuți, la o șuetă de sâmbătă seara, fără a putea adânc înțelege că în lume nu există nici un părinte, normal la … Citește mai departe
MIRAre
„Nu gat de mă mninunat”, îmi spunea, cândva, un bătrân din sat. Nu de mieunat (cu înțelesul de căinat, de văicărit) – a ținut să sublinieze, ci de se minunat în tot ceasul și la tot pasul, tot el completând că sub mândrul soare, fiecare părticică, oricât de mică, e mare, ca însemnătate, cât o minune, iar în viață, chiar dacă-i grea și o trăim în grabă, n-ai cum să te duci pe drum altfel decât cu ochii mari, gura căscată, urechile ciulite, nările ridicate – a adulmecare – și palmele gata pregătite să mângâie minunățiile răsărite-n cale. … Citește mai departe
Un titan: Ioan Bilan
„Cine trăiește mai repede, nu trăiește o viață mai scurtă; cine trăiește unitar, pentru o singură pasiune, nu are o existență mai puțin variată.” – Stefan Zweig
Și ca la oricare alt titan, personalitatea nu-i poate fi cuprinsă în cuvinte, și nici existența prețuită după normele obișnuite, și nici realizările măsurate cu ceasul – de toată ziua – ori compasul, ci cu altimetrul, cu ampermetrul…, neputând fi deplin deslușite, din ceața ce învăluie viața trăită la nivel de excelență, nici puterea-i de muncă ieșită din comun și nici celelalte calități și abilități extraordinare de care a fost animat. … Citește mai departe