Călăuza

După tragedia petrecută recent în Munții Rodnei, pe prăvălișurile Corongișului, și realizând că mulți iubitori de drumeții ar dori să urce în munți și n-au cu cine, într-un climat sigur și adecvat organizat, am aflat cu cale să reiau lectura a două cărți de referință pentru împătimiții munților, împins de ideea promovată de către cei doi autori: că este absolut necesar să facem cale-ntoarsă, adică să revenim la situația anterioară, ce s-a dovedit demnă de prețuit și la care s-a renunțat cu știință (numai din dorința de a schimba ceva), din neștiință (prostia și diletantismul manifestându-se, ca un fenomen de … Citește mai departe

Talantul și Tăntălăul

Un critic literar abil identifică, într-o proză sau într-o poezie, cu mult mai multe semnificații și subînțelesuri decât a avut în vedere, în procesul creației, autorul operei respective, la fel procedând (adică brodând) și interpreții textelor biblice, fiecare tălmaci (de profesie ori doar de ocazie) oferind o cu totul altă deslușire, în raport de punctul de perspectivă întrebuințat, de percepțiile personale acumulate în timp și legate de înțelegerea unui anume act ori fapt analizat.

Pornind de la această premisă și fără a-mi ascunde „calitatea” de diletant în tălmăcirea pildelor ce servesc ca obiect de imitație sau inspirație, înțeleg să formulez … Citește mai departe

Co(lecția) de munte: In pietra alpestra e dura

Muntele e un dascăl destoinic și devotat, lecțiile predate doritorilor – și amatorilor – fiind la certă înălțime.

Și e limpede că numai muntele ne poate preda altitudinea, ce înseamnă ierarhia, ce presupune înfruntarea înălțimilor, ce pericole pândesc pe parcursul ascensiunii: desprinderea de realitatea solidă a stâncilor, sporirea nejustificată a stimei de sine, trufia exagerată…, marele câștig educativ al drumeției la munte fiind starea de smerenie, de supușenie sincer recunoscută ori chiar de umilință, înaintea măreției fără de seamăn întâlnită-n cale.

Muntele ne prezintă și simplitatea: în port, în bucate curate, în sensibilitate…, peisajele primitive înfățișând, sugestiv, starea originară, de … Citește mai departe

Anastasis

„La fel ca a te naște întâia oară, nu este nimic surprinzător să renaști; totul în natură este înviere.” – Voltaire

„Oricât s-au străduit oamenii, adunându-se cu sutele de mii pe un petic de loc, să sluțească pământul pe care s-au grămădit, oricât l-au acoperit cu pietre, să nu mai crească nimic pe el, oricât au smuls fiece fir de iarbă răsărit, oricât l-au afumat cu cărbuni și cu petrol, oricât au retezat toți copacii și au izgonit toate jivinele și păsările, primăvara era primăvară chiar și în oraș. Soarele încălzea, iarba, revenind la viață, creștea și înverzea oriunde … Citește mai departe

Pe Calea Crucii Cobășelului

În condițiile în care nu ne cunoaștem, îndeajuns de bine, nici pe noi, și cu atât mai puțin nu bănuim de ce suntem în stare într-o situație limită, n-am cum să nu remarc ce doză mare de adevăr conține cunoscutul preambul „de creangă”, sens în care apelez pios la el și zic: „Nu știu alții cum sunt, dar eu” iau aminte la fiecare potrivire întâmplătoare, chiar dacă se dovedește o simplă coincidență, căutând să extrag toate semnificațiile, așa cum s-au petrecut lucrurile și în primăvara – și implicit Postul Mare – din acest an când, după ce am urmat crucea … Citește mai departe