În vârful vechiturii

Nu la atracția irezistibilă a magazinelor „second hand” mă voi opri astăzi, și nici la tentația promoțiilor publicitare ori a produselor cu preț redus, deși poate ar merita un popas de-un ceas, căci dacă e vorba de mâncare (chiar și de o shaorma gratis) e scuzabilă și de înțeles o coadă de câteva sute de metri, la câți angajați sunt ținuți la pragul salariului minim pe economie în timp ce patronii devin multimilionari, dar când obiectul mult râvnit este o decorațiune de Crăciun vândută, cu surle și trâmbițe, la un euro bucata, o tigaie „numa amu la juma” de preț, … Citește mai departe

Locșorul cu liniște

Acum, când pe rol e luna feeriei și a freneziei cumpărăturilor, când liniștea a murit subit, aglomerația infernală din oraș, ce ne obligă să stăm (și să adăstăm) bară-n bară și bot în bot (de robot), mi-a readus în minte un liman de liniște – singurul izvor al stării de biniște.

Filozoful Baruch Spinoza spunea că există o categorie de oameni ce se lasă tulburați în multe chipuri de cauze externe și care nu ajung niciodată la adevărata liniște sufletească, care trăiesc aproape neștiutori de sine, de Dumnezeu și de lucruri, încetând a suferi abia atunci când încetează a mai … Citește mai departe

Cântarea (și cântărirea) României

Pentru a nu inspira, cumva, poporul plecat, cenzura comunistă a trecut sub tăcere călăuzitorul poem revoluționar a lui Andrei Mureșanu: Deșteaptă-te române! La fel de nefrecventabil (nici măcar la recitare în cadrul serbărilor școlare) a fost declarat și un alt mobilizator poem pașoptist, de la care însă au preluat titlul și l-au conferit, în anul 1976, festivalului educației și culturii socialiste menit să înlocuiască – de parcă nu puteau coexista – arta cultă cu arta populară, singura care, în opinia „conducătorului iubit” trebuia prețuită și promovată, deși tot despre redeșteptarea conștiinței naționale face vorbire și opera lui Alecu Russo: Cântarea … Citește mai departe

Salutare, adunare !

Și „Bată-vă binele, să vă bată !”

Dar nu doar pe semeni, ci și zorii zilei îi putem cu bucurie-n glas (și recunoscători) saluta; și iubirea – singura scară pe care putem urca până la cer; și infinitul cel frumos, desfășurat în privirea copiilor; și orice final fericit: de viață, de an…, inclusiv ultimele flori ale toamnei. Și pe noi, dimineața, ne-am putea saluta, chiar dacă, câteodată, poate am merita un șut, plasat cu precizie undeva. Și îngerului îngrijitor i-am putea spune câte ceva, dar să nu așteptăm vreo vorbă, la cât de ocupat este cu încercările la care îl … Citește mai departe

Cumplită e învinuirea conștiinței

Ca o umbră credincioasă îl urmează conștiința pe om, suflându-i în ceafă și mormăind a nemulțumire: „ e cam puțin…”; „nu ți-ai înfrânat limba ascuțită!; „ai dat-o iară de gard, pângărind steagul ca prostul”. Ce face omul ? Ba scotocește după circumstanțe care să-i atenueze responsabilitatea: „am fost provocat intenționat”, „eram obosit și nu m-am gândit”…, ba invocă ceasul rău sau precedentul: „și alții au dat-o-n bară”, ori chiar încearcă să-și amăgească conștiința cu argumentul că nu-i chiar așa de grav precum pare la prima privire.

Conștiința e temelie, făclie, oglindă, busolă, călăuză și îndreptar.

Pentru orice om obișnuit, sâcâitoare … Citește mai departe