La grofii Becleanului

Nu mai țin minte prin ce carte am citit, dar mi s-a întipărit în minte o povață de bun-simț: odată ce ai descălecat într-un oraș du-te întâi în piața centrală, iar apoi în parcul cel mare și cimitirul cel vechi pentru a te conecta la istoria și spiritul așezării, pentru a-i putea tălmăci tainele de început… Cam la fel am procedat, cu deosebirea că pentru mine a fost doar o revenire, după aproape două decenii, căci de curând, traversând Becleanul, mi-am amintit de Cimitirul Grofilor, amplasat deasupra pădurii aflate la intrarea în localitate (dinspre Bistrița), calea de acces spre locul … Citește mai departe

Față-n față

Noi…, Feții-Frumoși din Orgoliu (nu din lacrimă și nici din păreri de rău) nu prea avem exercițiul recunoașterii vinovăției, și chiar dacă culpa e cât se poate de evidentă, tot căutăm să o dăm, șmecherește, la-ntors, scuzându-ne cu o jumătate de gură: „așa au fost vremurile…” sau „așa a fost să fie…”. Dacă am acceptat starea de „oameni neoameni” a unor copii ai lui Dumnezeu, ne-am folosit îndelung de truda lor neplătită și poate chiar ne-am împotrivit eliberării lor din robie, indiferent cum o facem, fie pe căpetenie de instituție, fie pe persoană fizică, trebuie să avem curajul de a … Citește mai departe

Despre EL și EA

Când o fi ca Dumnezeu să mă ia la rost (întrebarea care se pune nu este dacă, ci când?), o să-i spun cu ochii închiși, dintr-o răsuflare și pe de rost cum s-au derulat cele mai emoționante și mai neobișnuite momente duhovnicești, pe care le-am trăit, în cer și în pământ, lângă Crin-Triandafil Theodorescu și alături de părtașii mei de munte.

Întâi i-aș povesti, de parcă el nu ar știi, de Tedeumul, slujba aceea specială, solemnă, de mulțumire și de sinceră preamărire, săvârșită într-o zi de primăvară timpurie, pe acoperișul lumii bistrițene (Vf. Bistriciorul Călimanilor), când, ca la un semn
… Citește mai departe

Clipă de clipă

Cum se grăbește omul și se tot gândește… Și, totuși, câte momente-monumente irosește, traversând viața cu capul plecat în van și împovărat, până peste poate, de promisiunile meșterite de mâine și regretele zămislite de ieri, uitând că e de ajuns un pas făcut spre stânga sau doar o clipită – mai ațipită – și prilejul de actuală strălucire se duce văzând cu ochii, fără a se mai întoarce vreodată.

În conflictul fără de sfârșit, dintre generații, nu o dată i-am auzit pe cei vârstnici rostind: „Pe vremea noastră…, dar asta e, ne ducem înainte, că-nainte a fost mai bine”, … Citește mai departe

Ion Pop Reteganul

Dacă aș fi devenit ce mi-am dorit dintâi: să fiu profesor de filozofie-istorie (pe atunci, prin anii 80, admiterea se da din aceleași discipline ca și la drept), cu fiecare clasă m-aș fi dus, într-o excursie de o zi, la Muzeul Memorial „Ion Pop Reteganul” din localitatea Petru Rareș. Și aș fi făcut-o, în primul rând, din respect pentru marele cărturar – ce a militat neîncetat pentru emanciparea țăranilor transilvăneni -, dar și pentru că avem de-a face (sau poate doar mi se pare) cu un act de nedreptate istorică săvârșit cu ocazia înființării comunei și acordării denumirii, câtă vreme … Citește mai departe