Cum se grăbește omul și se tot gândește… Și, totuși, câte momente-monumente irosește, traversând viața cu capul plecat în van și împovărat, până peste poate, de promisiunile meșterite de mâine și regretele zămislite de ieri, uitând că e de ajuns un pas făcut spre stânga sau doar o clipită – mai ațipită – și prilejul de actuală strălucire se duce văzând cu ochii, fără a se mai întoarce vreodată.
În conflictul fără de sfârșit, dintre generații, nu o dată i-am auzit pe cei vârstnici rostind: „Pe vremea noastră…, dar asta e, ne ducem înainte, că-nainte a fost mai bine”, … Citește mai departe
