Amintiri despre justiție

Muzeul Vatican

În cadrul disputelor judiciare, demarate și derulate cu îndârjire, înălțat fiind în jilțul obiectivității, judecătorul are căderea (dreptul și datoria) de a alege bobul de adevăr de neghina susținerilor pro causa, de a cântări afirmații și argumente, de a cumpăni pe starea de fapt, pe chestiunile de drept ( nu o dată interpretabile) și pe textele de lege aplicabile. Magistratul-judecător e mereu prins la mijloc (chiar dacă e situat deasupra tuturor), în miezul luptei de idei și de interese ale părților, între acuzare și apărare, între părerile exprimate, între probele administrate, între soluțiile ce pot fi date, analizând … Citește mai departe

O nouă invitație la spectacol

Făcând abstracție de concluziile marilor filosofi pe această temă echivocă, personal, cred, cu toată tăria, că bucuria, „bucuria de a trăi” frumos și bogat, constituie sensul și esența vieții oricărui om obișnuit. Odată ce conștientizăm beneficiile bucuriei de a trăi din plin (deplin), de a viețui intens și destins, încetăm, de îndată, să ne mai strecurăm, printre clipe, cu sufletul strâmtorat de stres și cu mintea plecată permanent în pământ, nemulțumiți de „puținul” pe care îl avem și înspăimântați de primejdiile pe care ni le închipuim împrăștiate peste toate locurile în care ne duc pașii. Și tot în fața bucuriei … Citește mai departe

IL-VA (Valea cu lut)

E îndeobște cunoscut că istoria e îngropată adânc în uitare, tălmăcirea trecutului echivalând, adesea, cu pescuitul în ape tulburi, folosind drept momeală presupunerile și aducând la lumină doar probabilități. Prin urmare, și adevărul despre începuturile dobândirii unei denumiri de către o localitate rămâne ascuns sub cenușa vremurilor ce s-au succedat, neputând fi probat cu acte și fapte situate la nivel de încredere deplină.

În această ultimă privință, la ceva timp după ce s-a împlinit sortitul: de a veni pe lume în cea mai mititică și mai din capăt dintre Ilve, am descoperit că nu e, de fapt, un sat cu … Citește mai departe

Drojdiile discordiei

Dacă, în genere, omul n-ar avea o părere foarte bună despre sine însuși și, în contra-pondere, o părere proastă despre aproapele său, nu ar râvni mereu la ce aparține altuia și nici nu ar adopta o atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și, implicit, de nesocotire a preocupărilor celuilalt, am avea, mereu, parte de pace și prosperitate.

„Scârba-i spornică” – glăsuiau bătrânii satelor – și ia amploare ca un bulgăre de zăpadă pornit pe pantă, în progresie aritmetică ( și într-o aritmie progresivă) potrivit principiului patentat încă din zorii istoriei: „unul spune azi două, într-o doară, celălalt răspunde mâine … Citește mai departe

CUvântul

Măreția și importanța cuvântului în credința creștină este redată în partea de început a Evangheliei după Ioan, intitulată Întruparea Cuvântului și încărcată de tainice semnificații: „La început era Cuvântul, și cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. EL era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin EL; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără EL. În EL era viața, și viața era lumina oamenilor. (…) Și cuvântul s-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” – un text biblic pe marginea căruia s-au tot dat, neîncetat, … Citește mai departe