Lăsați-vă călăuziți de iubire (sau și mai și: Îmbrăcați-vă-n iubire!), ne cere Crin Triandafil Theodorescu -„CERșetorul de CER”, în ultima carte publicată. Nu e vorba de o pravilă, în sensul strict al cuvântului, și nici de un elementar îndreptar de învățătură bisericească, ci mai degrabă de o carte de leac, ce trebuie administrată regulat și pe timp îndelungat, în porții mici, așa cum de altfel a fost (pre)scrisă, iar după fiecare picătură de lectură se recomandă lăsarea rândurilor (și gândurilor!!!) la macerat și decantat, în căușul cald al inimii, pentru a putea astfel desluși fiecare înțeles cu miez, cu miez … Citește mai departe
Raport de tură
Ce-l încep cu o veche URĂtură: Sorcova, Vesela, Să trăiți…

Ca un pom să-nfloriți,

Ca un câmp să mărgăriți,

Ca și toamna să-nfrunziți,

Iar la iarnă împodobiți, în pură iubire, să ne-ntâlnim!

La fiecare început de etapă, de debut al celor 365 de răsărituri nescrise – și implicit necunoscute – obișnuim, pe bună dreptate, să ne urăm cu entuziasmul aferent: „Un An Nou fericit!”, dar ce dificil este să definim fericirea; să ne dorim: „Sănătate, că-i mai bună decât toate…”, fără a reaminti însă și de cumpătarea la bucate; să ne zicem: „Vise îndeplinite”, ignorând sfatul dat de omul hâtru: … Citește mai departe
Ne dați, ori nu ne dați…
Dacă-n Ajun a bătut crivățul, în dimineața de Crăciun s-a pogorât peste lume o mare de liniște. Una neobișnuită, de început de lume, nepângărită de vreun sunet, iar gândul, dincolo de semnificațiile religioase ale sărbătorii, mi-a zburat, imediat, la tărâmurile unde nu există timp, unde anul nu este împărțit, egal, în patru anotimpuri și nici servit în porții mici, de câte 24 de ore, la insulele scandinave situate dincolo de cercul polar, încă locuite și care sunt împodobite cu nenumărate aurore boreale, în care ceasul își pierde orice însemnătate, fiindcă de la mijlocul lunii mai și până la finele lunii … Citește mai departe
Dragostea se naște, speranța ne cuprinde
Astăzi, de Ajun, declar public: Iubesc, cu deasupra de măsură, Crăciunul! Și am făcut-o, cu brațele inimii, pe de-a-ntregul deschise, de când mă știu. Tocmai din timpurile uitate, cu zăpezi înalte, când odaia dinainte era binecuvântată de mireasma bradului bun, crescut liber în munți. De pe vremea ce se vrea-napoi, când „domnii” ne luau lumina. Și o făceau destul de des, dar nereușind să se atingă de lumina spiritului, chiar dacă în fel și chip au căutat să o stingă, sau măcar să-i micșoreze raza – inclusiv prin substituirea darnicului Moș Crăciun, urmașul negreșit al magilor, cu Moș Gerilă, cel … Citește mai departe
Un strop de spiritualitate slavă
În zilele noastre, când Dumnezeu (de fapt, doar numele lui, pentru a da bine la imaginea publică a candidatului!) e băgat la înaintare și în campania electorală, mă simt jenat și, deopotrivă, tentat să fiu mai rezervat în exprimare, ezitând, și uneori chiar evitând, să mai rostesc un „Doamne ajută!”, să-mi fac cruce în fața bisericii ori a troiței înălțată în răspântie și, cu atât mai mult, să împărtășesc, deschis, din cărțile, de curând, citite. Și totuși, în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului, îmi iau inima-n dinți și sufletul subsuoară, și plec iară pe aceeași cale:
„Un călător urca pe … Citește mai departe