„Nu-ți cere osândă, omule!”

Nu cred că pur întâmplător cea mai frumoasă sărbătoare de peste an a fost așezată în calendar atât de aproape de solstițiul de iarnă, în apogeul întunericului, ci ca să compenseze noaptea cea lungă și să pună în evidență nașterea și creșterea luminii ce unește cerul și pământul, ori chiar rocada realizată între cele două lumi, susul fiind acum adesea cenușiu, în timp ce josul este strălucitor, cu scânteieri de stele.

Coincidență, sau poate nu tocmai, și Revoluția Română a fost înfăptuită în cursul solstițiului de iarnă, după ce a fost atins punctul minim altitudinal al întunericului, al foamei și … Citește mai departe

„Gândurele”

Uneori, fără să ne impună cineva, ne luăm un jug greu, tiranic chiar, nu al obligației de a da, de a dărui, cum poate ar cam trebui, ci al obligației de a face, stabilindu-ne singuri un sever caiet de sarcini, de îndatoriri individuale împovărătoare, de proiecte și planuri de realizare, ce ne urmăresc, ne chinuiesc, ne obsedează, chiar și în banala luptă pe care o purtăm cu tot ce înseamnă curățenie, cumpărături și pregătiri de Crăciun.

E firesc să avem vise de devenire și de dobândire a căror aducere la împlinire presupune executarea unor obligații de a face. Dăunător însă, … Citește mai departe

George Coșbuc

Comuna Coșbuc a purtat iniţial denumirea de Hordou ce provine din maghiarul hordo, cu înţelesul de bute, atribuire explicabilă în condițiile în care așezarea se află într-o depresiune strâmtă şi adâncă. De-a lungul anilor au fost folosite și alte variante toponimice: Hordo, Horod, Hordău sau Hordomezeu, localitatea fiind atestată documentar din anul 1523.

Denumirea actuală i-a fost atribuită localității în anul 1924, în memoria celui intitulat, cu respect şi recunoştinţă, „poetul neamului”, Muzeul Memorial „George Coşbuc” amenajat în anul 1905 în casa în care s-a născut marele rapsod ilustrând crâmpeie din viaţa şi creaţia „idolului ţărănimii” – poezia „Noi vrem … Citește mai departe

Castelul Teleki din Posmuș

Pe drumeagul lăturalnic dintre Șieu și Teaca, printre pământuri cu pante line și pitorești păduri de tisă, stă pitit Posmușul sau Passbusch (în germană) ori Paszmos (în maghiară), un străvechi sat intrat astăzi în anonimat, dar de al cărui trecut sunt legați voievodul Iancu de Hunedoara și regele Matei Corvin, ce au stăpânit o vreme domeniul cu dealuri domoale, dar mai ales familia Teleki.

În anul 1409 regele Sigismund de Luxemburg a înnobilat familia Teleki de Szek, blazonul încredințat reprezentând un țap de capră neagră ce iese din flăcări în timp ce ține între copite un copac dezrădăcinat. De-a lungul … Citește mai departe

Valorizare

Se spune, cu fală, în ocazii de gală, că avem de toate în țărișoara noastră, de la mare, fluviu, deltă, câmpie, deal și munte, până cele „multe și mărunte”. Nu contest, dar nu o dată se-ntâmplă să constat că nu prea știm sau nu prea alocăm resurse și timp pentru a le pune deplin, pe toate, în valoare.

În materie de munți, nu avem Everestul și nici accentul alpin al Alpilor, dar avem Carpații ce țin ascuns Ardealul, ca pe o comoară, într-o alcătuire armonioasă de lemn-piatră și un farmec aparte al văilor și vârfurilor. Din păcate, poate din teama … Citește mai departe