Uniune

Istoria e „încurcată şi încâlcită”, spun bătrânii satului. Bunicii mei s-au născut în Austro-Ungaria. După 1918, România a devenit ţara lor, pentru ca în 1940 să trăiască în Ungaria, iar din 1944 din nou în România, deși au locuit toată viaţa în acelaşi sat din Ardeal.

Oamenii (ca şi popoarele) au stat necontenit, și încă mai stau, cu ochii la hotare. Oricât ar avea tot nu le ajunge pământul. Vor mereu mai mult. Pentru un petec de pământ, unitatea unei familii dispare definitiv, fraţii fiind în stare să se omoare între ei ori să se poarte în „judecăți” ani de-a … Citește mai departe

Fantasticul

„Singurele creaturi capabile să ofere iubire pură sunt câinii și copiii” – Johnny Depp

„Cu cât ajung să-i cunosc mai bine pe oameni, cu atât mai mult tind să iubesc câinii” – Charles de Gaulle

Când afară-i vijelie și stăm puși în colivie, un sorb de stres e indispensabil. Au nume năstrușnice. În copilărie am avut un cățel pe care-l chema Cepi. Nu știu de unde și nici de ce. La minunea de labrador îi spunem Cero. A fost inspirația de moment a băiatului. În fiecare zi așteaptă nerăbdător întoarcerea soției de la serviciu, pentru a-și primi covrigul. Poate fi … Citește mai departe

Pământul

În finalul romanului „Ogorul” de Pearl S. Buck am aflat un fragment ce merită menționat și care e de menținut mereu în minte:

– Când o familie începe să-și vândă pământul… s-a sfârșit cu ea, spuse el cu glasul întretăiat. Din țărână suntem și în țărână ne întoarcem… iar dacă păstrați pământul, aveți din ce trăi… fiindcă pământul nu-l poate fura nimeni…

Puținele lacrimi ce-i curseseră i se uscară pe obraji, unde lăsară niște dâre sărate. Apoi bătrânul se aplecă, culese un bulgăre de pământ, îl strânse în palmă și murmură:

– Dacă vindeți pământul, s-a sfârșit.

Cei doi Citește mai departe

Apa

N-am să trec cu vederea că astăzi e ziua mondială a apei … cea de toate zilele, chiar cu riscul de a se spune că sunt rupt de realitate, adică deconectat de la năpasta care a năvălit năprasnic peste noi, și că mă ocup în clipe de cumpănă cu aspecte de natură voluptorie – un cuvânt care nu există în DEX, dar în terminologia juridică are înțelesul de lucru care nu este util, făcut în scop de lux și plăcere.

Acest oxid de hidrogen (pe seama lui circulă gluma că e zămislit dintr-o mamă și doi tați) este un element … Citește mai departe

Normalitate

Data de 21 martie e pentru mine o zi aparte: e ziua de naștere a bunicului Macedon. S-a născut în anul 1897 și a murit în 1985, în ultima mea zi de liceu. Un om înțelept, cu mintea deschisă la nou și cugetul curat și cumpătat, cum rar de-a lungul vieții am mai aflat. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze în tabăra drepților.

E o zi în care s-au petrecut și alte evenimente importante: a intrat în vigoare Codul Civil al lui Napoleon (1804), preluat de România în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și care a rămas în vigoare … Citește mai departe