În România, după anul 1989, odată înlăturată stavila dictaturii comuniste, a explodat numărul dosarelor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești. Porțile tribunalelor au fost luate cu asalt de un popor mânat de o avidă dorință de dreptate. În anii tulburi ce au urmat, câștigarea dreptului de a ne judeca pentru orice (era la mare modă calomnia, de pildă) și trecerea treptată, ezitantă și cu dese poticniri, spre lumea nouă a economiei de piață și a proprietății private au înflăcărat pornirile procesuale. Această poftă populară, de natură juridică, a fost puternică și de nestăpânit, explicabilă întrucâtva, după decenii de teamă și tăcere, … Citește mai departe
Category: Câte ceva despre justiție
Între orgoliu și original.
Principiul latin „Nemo censetur ignorare legem” exprimă ideea că nimeni nu poate invoca ignoranța sau eroarea de drept în apărarea sa, ceea ce înseamnă că necunoașterea legii sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură obligația persoanelor de a se conforma legii și de a răspunde pentru încălcarea ei, cum clar statuează și art 1 alin. 5 din Constituție: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Se presupune așadar că fiecare dintre noi suntem la curent cu toată legislația în vigoare. Chiar dacă este o presupunere absurdă, ilogică, în condițiile în care la finele anului 2019, … Citește mai departe
Biblia și Dreptul
Fiecare dintre noi avem parte de mici momente de revelaţie a balastului de gânduri şi griji, cărat continuu şi inutil, a rutinei ce te mână cu spinarea încovoiată de nimicuri şi capul plecat permanent în ţărână, în care realizezi cum trec anii pe lângă tine, iar tu, gonit de mărunțișuri, ai uitat să zăboveşti lângă clipe magice, a căror valoare o descoperi târziu, abia când ele sunt de mult prefăcute în prăfuite amintiri.
Citisem undeva-cândva, că un aristocrat erudit, pentru a-şi aduce mereu aminte de durata limitată a vieţii îşi aşezase pe biroul de lucru craniul strămoşului ce a pus … Citește mai departe
Independența judiciară
„Regii din Egipt sileau pe juzii lor să facă pe altar următorul jurământ: nu ne vom abate din calea cugetului nostru, nici la porunca regilor” (M.E. de Montaigne)
Independența judiciară este prima cerință a civilizației, esența democrației, premisa principală a statului de drept și garanția fundamentală a procesului echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană fizică sau juridică, ce caută a-și apăra în instanță drepturile și libertățile.
Există însă independență judiciară numai dacă justiția se află într-un echilibru efectiv cu celelalte puteri ale statului, la adăpost de orice influență a legislativului sau executivului și mai presus de … Citește mai departe
Echilibrul dintre puteri
Constituţia României consacră un set de principii menite să asigure o cumpănă dreaptă între puterile statului.
Dar echilibrul presupune independenţă (nu interdependenţă), inclusiv financiară. Cât timp bugetul instanţelor de judecată este gestionat autoritar şi croit subdimensionat de către Ministerul Justiției, nu se poate vorbi de o autonomie efectivă. Paradoxal, unităţile de parchet (deși își exercită activitatea sub autoritatea ministrului justiției) au bugete distincte, iar procurorului general i-a fost conferită calitatea de ordonator principal de credite. Ca atare, au fost momente în care procurorii au primit de îndată lefurile sporite, dar judecătorii au fost refuzați de Ministerul Justiției, nevoiți să-și câștige … Citește mai departe