Poate ne-au fost chiar rude ori numai amici, colegi, vecini, cunoștințe, și totuși, mulți dintre ei nu au depășit stadiul de simpli străini, căci n-am ajuns să-i cunoaștem îndeajuns de bine. Dintr-o culpă comună, nu prea am aflat, de pildă, ce opțiuni culinare, preferințe muzicale ori gusturi vestimentare aveau toți cei întâlniți pe cale, care le erau opiniile, năzuințele, speranțele, neliniștile sau prioritățile existențiale ori pasiunile ce îi înflăcărau, ce flori dăruiau, ce cărți citeau, și dacă citeau, ce culoare îi reprezentau… Abia când te uiți peste umăr realizezi că numai prietenia temeinică și trainică, regăsită masiv și în fundamentul … Citește mai departe
Category: Despre tot felul de lucruri
Postul negru de ecran alb
Fără a mai conta cu adevărat dacă suntem, sau nu, și noi vinovați, dacă suntem doar grăbiți, obosiți sau stresați, ori, în realitate, în mod obiectiv, traficul auto a devenit infernal de complicat, important este să luăm decizia de a lăsa măcar o zi mașina în parcare sau de a o duce domol pe dealuri la plimbare dacă în aceeași zi s-a întâmplat să facem două „pene” una după alta, de ne este teamă să nu aflăm un cui ruginit și seara-n pat; dacă oriunde ne-am dus am dat la tot pasul de mașini ce staționau iresponsabil pe carosabil, în … Citește mai departe
Animăluțul alpin care „învelește ciocolata”
Cred cu toată convingerea că e o probă de prostie să te porți ca „Toma Necredinciosul” și să afirmi sus și tare, și fără încetare, că nu crezi până nu vezi. Nu înseamnă că nu există fiindcă nu l-ai întâlnit ori nu i-ai deslușit chipul ascuns. Nu înseamnă că dacă treci zilnic pe lângă un loc îi cunoști toate tainele. Revelația unei esențe, a unei existențe, a unei evidențe este adesea la mâna hazardului care, într-o măsură mai mare sau mai mică, le potrivește.
Pe ruta rutieră Bistrița-Beclean, între Podirei și Viile Cristurului, de o parte și de alta a … Citește mai departe
Splendoare-n… stâncă
În curând, pe marele ecran al muntelui va rula, nu filmul cu cele mai multe bilete vândute – record deținut de „Poiana cu narcise de pe Muntele Saca”, unde se ajunge mult mai ușor, ci cel mai fascinant film realizat în golul alpin: „Ineul înflorit”, în care producător, regizor și actor este un copăcel în miniatură numit rhododendron, de ciobani poreclit smârdar sau cocozar, iar de drumeți bujorel de munte sau azalee alpină.
Cu frunzele veșnic verzi, cu un parfum delicat și o aromă aparte, asemănătoare vișinelor, acești arbuști pitici nemaipomeniți preschimbă muntele într-o mare de flăcări la mijloc de … Citește mai departe
Decăderea, de după preamărire
Când nu știi ce înseamnă „chinurile facerii” și nici ce presupune creșterea unui copil, nu cred că ești îndreptățit să militezi pentru interzicerea avortului. La fel de nefiresc este, în opinia mea, să ceară obligarea agriculturilor la cultivarea cu flori pentru albine a unui cote-părți din fiecare ogor, acela care nu a sădit niciodată un pom și nici nu a plivit, măcar o dată, pe lângă o plantă. În aceeași ordine de idei, într-o „femeie stricată” (poreclită pe vremuri și „răsturnică”), nu cred că are căderea să arunce cu piatra „cinstita” care ar fi vrut și ea dar nu a … Citește mai departe