Category: Despre munți… și mulți dintre noi

La „Bradul bun”

„Nimeni nu se poate duce în trecut să o ia de la capăt, însă oricine poate începe chiar de azi să construiască un nou final” – Maria Robinson.

Poate de aceea dăm uneori peste câte un brad bătrân ce răsfiră pace împrejur, mai ales dacă între rădăcinile lui stă scobită și o fântâniță cu apă rece, limpede, la care se apleacă călătorii pentru a-și ostoi setea, cum era cândva unul în Muntele Heniu. Rămas fără de măriri și fără de mirări, el are curajul de a privi cu detașare distanțele și diferențele, de a sta înfipt statornic în amintiri dragi, … Citește mai departe

Magie albă

Dacă prin cărțile de basm ale copilăriei l-am întâlnit pe Roșu-Împărat și pe Verde-Împărat, în vecinătatea casei părintești, în „Vârvu livezii” cum îi spuneam cu toții, l-am cunoscut pe Albul Împărat. Nu unul, ci un pâlc de curați împărați. Îmi amintesc cu emoție primii ani de viață când eram pur și simplu fascinat de coloanele albe ale mestecenilor ce răsăreau din verdele pământului și se înălțau mândre spre albastrul cerului. Și mai târziu, când am aflat pentru întâia dată de existența raiului mi l-am închipuit aidoma mestecănișului ajuns la maturitate, prin grija și îndârjirea bunicului patern, cu policromul său covor … Citește mai departe

Curs de râu, parcurs de viață.

Când rostim cuvântul râu ne gândim la firul argintiu de ape întins între locul în care apare și locul în care se varsă în mare, în fluviu sau într-un râu ceva mai mare. Asemeni râului zămislit de munte, și viața omului își are tainic izvorul sub un munte, feminin, cu nume de planetă, dat după zeița romană a iubirii și a frumuseții. Asemeni omului, și râul are un răsărit și-un asfințit, deosebirea fiind că pentru râu distanța de parcurs este trasată pe pe hartă, iar pentru om conturată-n calendar.

Copilăria amândurora este curată și magică. Pe prima porțiune de cale, … Citește mai departe

Iarna la munte

Ieri a fost ziua Sf. Cuvioasa Domnica, ce marchează în mod simbolic finalul sărbătorilor de iarnă, și totuși zăpada îndelung așteptată refuză să acopere noroiul nimicniciei noastre și tonurile de maro ce au pus stăpânire pe pământ. Anul de singurătate, de care am avut cu toții parte, în loc să ne apropie, ne-a depărtat, ne-a înrăit și ne-a dezbinat (chiar și cu privire la virus și vaccin), conferindu-ne un univers cotidian cenușiu și un climat instabil. Cu toate acestea, în loc să ne îndemnăm la armonie și acalmie, ne incităm la răzvrătire, ne luptăm ca lupii pe funcții, chiar dacă … Citește mai departe

Cerul

Am auzit în câteva rânduri un cântec catolic, extrem de emoționant:

„Cerul e dorul meu, sunt călător. În lume sunt străin, rătăcitor. La cer privesc mereu, acolo e Domnul meu. Cerul e dorul meu, sunt călător.

Cerul e dorul meu, sunt călător, în valea de dureri, nutresc cu dor; Să merg în ceruri sus, alături de Isus. Cerul e dorul meu, sunt călător.”

Un alpinist, întrebat fiind de ce vrea să urce pe vârful de munte, a răspuns simplu și atotcuprinzător: „Pentru că este acolo!”. Pentru mine însă, mersul la munte are și rostul de a mă întâlni cu cerul. … Citește mai departe