Panica

Când un virus se transmite la cinci metri distanță și rezistă 30 de minute în aer și cinci zile pe suprafețe, ești la mâna norocului sau NEnorocIRII. Alegerea e aleatorie, dar așa e în lume, de când e lumea și pământul: venim pe rând și plecăm pe sărite, în raport de sensibilitățile trupești și ghinionul fiecăruia.

E normal ca fiecare dintre noi să avem lucruri amânate, așezate într-o oarecare ordine de așteptare, și să sperăm că vom trăi cât mai mult pentru a le împlini, dar asta nu înseamnă că trebuie să disperăm dacă vom fi nevoiți să spunem „Stop … Citește mai departe

Răposații războiului

Mai toate marile războaie și-au aflat ecoul în literatură. Invazia lui Napoleon în Rusia anului 1812 a fost descrisă detaliat de Lev Tolstoi în romanul „Război și pace”, iar cronicarul conștiincios al războiului franco-german dintre anii 1870-1871 a fost Emile Zola, în „Prăpădul”. Merită citite. Sunt două capodopere literare, așa cum este și romanul „Întunecare” scris de Cezar Petrescu, imediat după primul război mondial.

Dimensiunile grozăviei marelui război sunt însă real redate, chiar în oglindă, de scriitorul francez, Henri Barbusse, în „Focul” și de scriitorul german, Erich Maria Remarque, în „Nimic nou pe frontul de vest”, foști combatanți pe același … Citește mai departe

Ultima uitare

Dincolo de orice îndoială datorăm respect și recunoștință celor căzuți pe câmpurile de luptă a marilor războaie. Și cei care s-au întors de pe front, vătămați și traumatizați, sunt demni de toată stima și prețuirea noastră, dar moșii și strămoșii noștri care au murit departe de casă, prin Tirol sau Galiția ori la Cotul Donului, merită veșnica noastră venerație.

A arunca vălul uitării peste jertfa lor e o impietate, un sacrilegiu. Una e să mori acasă, în patul tău din cămin, înconjurat de familie, plâns, privegheat și prohodit cum se cuvine unui creștin, ajuns la ultimul „Amin”, și alta e … Citește mai departe

Galeria de artă

Am întâlnit oameni care par că s-au născut obosiţi şi care trăiesc (se târăsc, de fapt), veşnic osteniţi. Încă de la începuturi, indiferent de anotimp, chiar şi la revenirea din vacanţă sau concediu, după caz, se simt istoviți.

Parcă nimic nu-i animă. La nimic nu pare că aspiră, iar când contorizează viața, nu adaugă mulțumiți o zi la parcurs, ci o scad, privind doar la partea goală a paharului. Nici noul şi nici ineditul nu cred că le trezeşte interesul. Toate câte sunt sau ar putea fi, li se par complicate, împovărătoare, anoste sau lipsite de valoare.

Haideți să abandonăm … Citește mai departe

Echitate

Napoleon Bonaparte spunea cândva: „ Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”, iar Charles de Gaulle a întărit: „ Cimitirele sunt pline de oameni indispensabili”.

La stat, sunt pensionabili care preferă să rămână în câmpul muncii, cu motivaţii de tipul: „doar plictisul te aşteaptă acasă, după pragul pensiei” sau „nu te mai bagă nimeni în seamă, după ce te pensionezi”, fiind întrebuințată și predica patriotică de genul : „rămân pentru a-mi face datoria până la capăt” ori discursul de dragoste la adresa profesiei : „îmi iubesc prea mult meseria pentru a pleca imediat ce pot”.

Indiferent dacă e vorba de … Citește mai departe