Dincolo de orice îndoială datorăm respect și recunoștință celor căzuți pe câmpurile de luptă a marilor războaie. Și cei care s-au întors de pe front, vătămați și traumatizați, sunt demni de toată stima și prețuirea noastră, dar moșii și strămoșii noștri care au murit departe de casă, prin Tirol sau Galiția ori la Cotul Donului, merită veșnica noastră venerație.
A arunca vălul uitării peste jertfa lor e o impietate, un sacrilegiu. Una e să mori acasă, în patul tău din cămin, înconjurat de familie, plâns, privegheat și prohodit cum se cuvine unui creștin, ajuns la ultimul „Amin”, și alta e … Citește mai departe