Mănăstirea Ilișești

Atunci când n-avem cum să mai dăruim mamei o floare, putem să-i închinăm un gând pios, încărcat de recunoștință, să rememorăm clipe plăcute petrecute împreună, să păstrăm, cu ochii închiși, un minut de tăcere, facilitând întâlniri spirituale în eterul eternității.

Pornind de la aceste premise înțeleg să propun astăzi o destinație aparte, subiectivă din start, un locșor frumos de care sunt strâns legat și care reprezintă, în fapt, o călătorie spre obârșia ancestrală, îndepărtată și îngropată în uitarea inerentă istoriei.

Ilișeștiul – satul din deal – de care musai dai când treci de Humor și vrei să te duci la … Citește mai departe

Al vieții pom… de om

Fiecare om duce câte o cruce și în acest „lemn dulce” de cruce își crește (și îngrijește) copacul vieții sale.

Despre pomul vieții se face referire în chiar partea de început a Bibliei : Genesa (Facerea), versetul 2 : 9, unde se arată că „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului”, curios fiind faptul că în privința acestui pom, înălțat în centrul Edenului, nu i s-a dat lui Adam nici o minimă informare sau îndrumare. Ca … Citește mai departe

Cruce-n cer, cruce-n pământ…

Descoperindu-le așezate în tot locul, atunci când mi s-au deschis ochii (minții), în cadrul căutărilor și cercetărilor inerente dobândirii puterii de înțelegere, recunosc că nu o dată m-am întrebat : în condițiile în care Isus Hristos nu a fost nici primul și nici ultimul condamnat la moarte executat în acest chip barbar, iar pe de altă parte chintesența acestei religii este dragostea – nu suferința – de ce totuși creștinii și-au ales ca semn distinctiv instrumentul de tortură frecvent folosit în Antichitate, pe care osânditul îl căra în spinare până la locul de execuție și pe care era pironit în … Citește mai departe

Cetatea Câlnic

Când cugetul o ia în zbor spre Cetatea Câlnic, o face călare pe un gând ciudat : dacă s-ar decerna premiul cel mare – VEȘNICIA, trăită la tinerețe – tuturor pământenilor care au atins cotele devenirii (cățărându-se pe piscurile erudiției ori sfințeniei, de pildă), sau dacă „Individa” (adică Livida) ar avea obiceiul de a spune : „ Cred că o să-l mai păsuiesc o vreme, căci are treburi neterminate și planuri încă neîmplinite… ” nu știu dacă s-ar mai plânge cineva de plictiseală, ori dacă careva ar mai sta cu privirea lipită de paharul de tărie și palmele adunate-n poală … Citește mai departe

Expoziție… de justiție

E de notorietate că părerea despre ceva – sau despre cineva – diferă „de la om la pom”, în raport de experiența și de educația emitentului. Dacă unii văd lucrurile în alb-negru (putând fi etichetați simpliști și superficiali), alții le deslușesc nuanțat (ori chiar viu colorat), cu riscul recunoscut de a cădea cu toții în același „păcat” : al încadrării lor, stricte și riguroase, fie la plus, fie la minus, deși părțile pozitive și negative sunt amestecate, în doze diferite, în oricare element sau eveniment.

De asemenea, e îndeobște cunoscut că în una și aceeași imagine, fiecare om vede și … Citește mai departe