Fior și frică… de furnică

Un vechi proverb latin subliniază că „nimic nu este de temut în afară de însăși teama”, în timp ce Dostoievski, în romanul Demonii, dezvăluia un fapt uitat: „frica este blestemul omului”.

Teama provocată de negura unui tărâm necunoscut, de imprevizibilul – posibil primejdios – al vremurilor ce stau să vină, acționează perfid, ca un sâmbure de drojdie strecurat în aluatul sufletului și care sporește neliniștile existențiale – pe nesimțite, fără contenire și până la cote nebănuite – de ajunge bietul om să trăiască cu frica-n sân și să tragă câte o spaimă la fiecare vorbă (nesăbuită) vânturată pe te miri … Citește mai departe

Pe Giumalău – „Moghila lu Dumnezău”

Schimbarea de regim politic, petrecută la finalul anului 1989, ne-a redat libertatea exercitării depline a dreptului de a acumula capital, fiind demarată, de îndată, o luptă acerbă pentru căpătuială, inclusiv prin speculă și alte forme de prădare și înșelare a aproapelui. În acele vremuri de tristă amintire, excesiv de pragmatice, nu o dată am fost interpelat, în preajma munților și cu o umbră de ironie-n glas, încotro mă preumblu sprijinit în băț și cu traista goală – fără a căuta să culeg un folos practic oricât de mic. Știam că n-am cum să le schimb percepția, așa că îmi vedeam … Citește mai departe

Zmeu, Zmeoaică, Zmeurică…

După umila mea părere, în lumea basmelor românești – și nu numai – ZMEUL (fiul Babei Cloanța Cotoroanța), imaginat ca un uriaș cu statură impresionantă și puteri ieșite din comun, ca o întruchipare fabuloasă a forțelor răului, este întrecut pe palierul destul de aglomerat al personajelor negative numai de către lupul ce o înghite pe bunicuța (și pe „Scufița roșie”) ori care papă doi iezi (din cei trei) și, ca supremă batjocură, le pune capetele-n geam – adevărate povești de groază pentru adormit copiii.

Spre deosebire de „lupul cel rău” (o prejudecată populară ce ni se inoculează încă din copilărie), … Citește mai departe

Repere-pietricele

În vremurile tulburi pe care le traversăm, când omul dă impresia că a capitulat în fața mașinăriilor pe care le-a meșterit (devenind cel puțin dependent, dacă nu cumva chiar a fost legat cu lanțurile grele ale robiei), când spațiul se restrânge – și distanțele se scurtează -, iar timpul a luat-o la picior, în pas alergător, obișnuim să culegem cu brațul tot ce aflăm pe cale și să le clădim movilă în curtea sufletului, fără a le cerceta, căci nu mai e timp nici pentru arhivarea amintirilor, nici pentru decantarea impresiilor, nici pentru tragerea concluziilor, nici pentru efectuarea corecțiilor de … Citește mai departe

Vecinașii…

… adică, „în veci ți-s nașii”, în timp ce pronunția acestui cuvânt în limba engleză te duce cu gândul la NAIBA, cu înțelesul de diavol ( neighbor), iar în limba franceză la expresia „Voi sunteți sinele” (voisine), elocvente și pline de semnificații fiind și sinonimele folosite de români: apropiaș, împrejuraș, mărginaș, mejdaș, megieș…, toate evocând proximitatea vecinilor și imediata (indiscreta) lor apropiere.

Poate tocmai de aceea cu „Vecină, dragă vecină…” începe un vechi cântec de petrecere despre o vecină ce-și sfătuiește „șogorița” să-și țină bărbățelul bine, căci vine seara pe la ea și, miloasă fiind, îl ia și-l bagă-n casă, … Citește mai departe