Dumitru Protase

Când apusul e aproape și umbra i se pierde, alungită-n spate, pentru om a sosit momentul adevărului și timpul potrivit pentru a evalua retrospectiv parcursul, pentru a trage linie la coloanele alăturate, însemnate cu plus și minus, pentru a face socotelile aferente facerii bilanțului și descărcării de gestiune. Și ce satisfacție supremă încearcă omul când lanul îi e plin de împliniri.

Astăzi, fără teama de a greși, rostesc răspicat că printre semenii încărcați de merite și reale motive de mândrie se numără și profesorul, istoricul și arheologul Dumitru Protase (n. 01.02.1926, Mocod – d. 25.04.2012, Cluj-Napoca), membru al Institutului de … Citește mai departe

Atențiune: Pe loc repaus!

Dacă după creație, și Domnul a simțit nevoia de o recreație (dedicând ziua a șaptea în acest scop), cred că și omul are trebuința de a-și comanda militărește: „Pe loc repaus!”, pentru echilibrare și recalibrare.

Nu știu dacă e vorba de un defect de fabricație ori de un viciu ascuns – dobândit pe parcurs -, dar pare inscripționat în fibra firii omului să-și dorească mai mult și mai sus, și când zice mult visează la cantități mari, la sorturi diferite, la intensități deosebite, la durate îndelungate și repetate în care să privească de sus, în care să fie dus pe … Citește mai departe

Clipa plecării la munte

În Biblie există un text ce subliniază relația specială stabilită, pe baza unor sentimente de stimă și de simpatie reciprocă, între semeni cu aceleași preferințe și năzuințe : „ … tu, pe care te socotesc una cu mine; tu, frate de cruce și prieten cu mine; noi, care trăim împreună într-o plăcută prietenie și ne ducem împreună… ” – Psalmii (55:13), în timp ce un alt pasaj mi se pare potrivit pentru minunatul moment al plecării la munte: „ Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea! Doamne, ajută! Doamne, dă … Citește mai departe

O uitătură spre uitare

„Cine uită, nu merită!” – Nicolae Iorga

De două decenii, în Piața Morii din Bistrița, ne întâmpină, tăcute, câteva stane de piatră cioplite, cu sârg, cu har, de către artiștii participanți la o tabără de sculptură organizată în anul 2002, dar cum statuile nu ne pot trage de mânecă pentru a le admira și cum ne obișnuim repede cu tot ce este deosebit sau desăvârșit, trecem nepăsători pe lângă ele – de parcă nici nu sunt pe pământ -, UITÂND definitiv de existența lor și de cei care le-au zămislit.

Și nu-i, nicidecum, de mirare, în condițiile în care uităm, … Citește mai departe

Punctul de perspectivă

La întrebarea: „De ce urcăm un munte pe culmea căruia am ajuns și altădată?”, răspunsul e destul de simplu: „Pentru că de fiecare dată l-am aflat altfel!”, priveliștile preschimbându-se pe parcursul fiecărei zile în raport de intensitatea luminii, de curățenia cerului, de conturul umbrelor călătoare ale norilor, de gradul de vizibilitate a depărtărilor… Când e însă vorba de ani-distanță, de un alt anotimp ori de o altă dispoziție sufletească, deosebirile nu mai sunt de nuanță, ci de substanță, fiind vădite și radicale.

Neîndoios, fiecare loc are un punct potrivit de perspectivă. Ca principiu, într-un fel arată muntele privit de la … Citește mai departe