Acum, când facem primii pași în noul an, încărcați de aspirații și cu gândul la ascensiuni, mi s-a părut potrivit să redeschid capitolul „Drumeții montane” cu „ Înalt Prea Ascuțimea Sa”, cu Moldoveanu ce stă de strajă la hotarul dintre Transilvania și Muntenia. Bizară e această denumire dată celui mai înalt vârf montan din Carpații României, cum la fel sunt și ale altor piscuri plasate în preajma sa și care îl fac de nevăzut din Depresiunea Făgărașului: Vf. Bisericii – sculptată-n stâncă -, Vf. Corabia (n-am aflat abandonată acolo arca lui Noe), Vf. Ucea (nu Mucea!) sau Vf. Tărâța (nici … Citește mai departe
Cuminecătura cu iubire
„De bunăvoie și nesilit de nimeni” mă supun, în cele ce urmează, unui exercițiu de smerenie. Că asta fac acum când mâzgălesc impresiile de călătorie literară, cu un capăt bont de creion chimic, pe marginea unei cărți scrisă cu o peniță de aur. Cu speranța că, totuși, demersul meu sincer, dezinteresat nu va fi calificat ca un act de sacrilegiu, îmi asum acest sacrificiu și pentru a vesti că prin mijlocirea cărții „Într-o bună zi se va termina” e pe cale să se nască un scriitor mai plin de simțire, de neastâmpăr, de patimă, de profunzime… decât a fost Nikos … Citește mai departe
Între Ch(r)in și Amin
Cu mulți ani în urmă, Sorin (Gârjan) mi l-a dăruit, ca prieten, pe Crin (Triandafil Theodorescu), iar eu, la rândul meu, am prilejuit prietenia dintre Crin și Andrei Redl, Robert Rubl, Ioan Lumperdean și ceilalți părtași de potecă suitoare și cuceritoare de munți, că așa se-ntâmplă-n viață: un prieten bun aduce întotdeauna cu el și așază lângă inima ta pe un altul, asemenea lui.
Pe atunci, de ceva timp, ca un gândac mă rodea un gând: să cobor în Tăușoarele Gersei. Cutreierasem culmile desfășurate sub cer și îmi doream să văd și minunea zămislită în … Citește mai departe
Înghețul și uitarea
De Crăciun, ne podidesc amintirile, regăsindu-ne în cristalinul fiecărui copil-colindător și privind chipul lui Dumnezeu în fiecare pălmuță întinsă după un bănuț. Nimic nu se compară cu farmecul copilăriei, de care este strâns legată și la loc de cinste așezată în panoplia înjurăturilor autohtone cu sens înghețat-controversat și expresia: „Du-te-n moașă-ta pe gheață!”. O sudalmă amicală și afectuoasă, sau așa am perceput-o inițial, când o mai auzeam rostită, cu drag, de câte un părinte atunci când odorul făcea o năzbâtie … Citește mai departe
De veghe în l(ANUL) de se(CARĂ)
Pe traseul sinuos al vieții, pe post de borne – pastel colorate și grijuliu numerotate -, aflăm împlântate toate revelioanele petrecute pe pământ, căci durata existenței unui om se numără în nopțile partajate frățește între anul cel bătrân, peste care se trage cortina uitării și anul nou-născut în leagănul sfânt al orizontului.
Răspântia dintre ani poate fi privită ca un răstimp potrivit pentru a trage linie și a face socotelile de etapă, fără a ne mira – ori mâhni – dacă ne dă cu virgulă ori dacă rezultatul este incert, plasat pe undeva între plus și minus pe scara nimicniciei … Citește mai departe