Cum e să fie… fără cătunie

Cântecele de cătănie din Ardeal sunt încărcate de emotivitate. Două dintre cele mai cunoscute spun: „Când era ca să-mi petrec / Da mi-o venit ordin să plec. / Ordin de la-mpărăție / să mă ducă-n cătănie.” (Ionuț Fulea) și respectiv „Frunză verde ca iarba / Tună drace-n ce-i tuna, / Tună-n hiru (firul) paiului / Și-n condeiu neamțului / Să nu poată altu scrie / Alți feciori în cătănie. / Mie cucu mi-o cântat / Neprânzit și necinat / În cătane de plecat. / Mie cucu mi-o horit /Necinat și neprânzit / În cătane de pornit. ” (Grigore Leșe)

Nici … Citește mai departe

Culmea crucilor de fier a Colibiței

Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins … Citește mai departe

La adăPOST

Cu mulți ani în urmă, bunicul Macedon mă învăța: „Nu-i destul, dacă omul doar se înfruptă dintr-o tăpsâie cu cartofi copți în ler și o cantă cu moare de cureci. E musai să-și plece și genunchii, să-și pună căpăstru la năravuri și la gura bogată și spartă.”

Postul are mai multe componente, fiind, înainte de toate, o provocare și o reală probă de încercare. Nu sunt nici atât de lesne – precum par – și nici grele din cale-afară (precum suntem tentați să credem) silințele de potolire existențială și de schimbare comportamentală. Ambele străduințe sunt însă absolut necesare căci, pe … Citește mai departe

Prima (zi) din ultima (lună)

Întâmplător, sau poate dimpotrivă, a căzut prima zăpadă tocmai de ziua noastră. Din cer a pogorât, ca un dar de mare preț, albul (neînceput și nemărginit) ce purifică, ce acoperă și netezește, ce înfrumusețează…

Încântați de cadou, dornici de drumeție, dimineața devreme și într-o atmosferă duminicală, de catedrală – în care și clopotele parcă bat mai ponderat -, am urcat în munții cei cărunți, călcând cărare, inspirând adânc curatul și contemplând îndelung înaltul, ramul, dealul, satul…

Pe drumeagul de sub culme și privind mereu înapoi, spre piramida Măgurii – ce stă de strajă la hotarul dintre Rodna și Maieru -, … Citește mai departe

În prag de „Întâiul lui Undrea”

„România este patria mea, restul sunt doar țări.” – Octavian Paler

Țin să subliniez, încă de la început, că detest orice urmă de șovinism și orice încercare de patriotism exacerbat, dar că apreciez popoarele ce țin, cu adevărat, la zilele de mare sărbătoare și care își etalează, fără preget, iubirea și identitatea de neam.

Întâmplător, un podium tricolor.
Campionatul Național de Clase la Dans Sportiv, Clasa C Standard – Brașov, octombrie 2021.

În esență, cuvântul mândrie semnifică un sentiment de bucurie, de mulțumire și de încredere în forțele și calitățile proprii. Personal, nu văd nimic dăunător în a fi … Citește mai departe