Era seară târziu și ne îndreptam spre casă cu mașina când Andrei, volubil fiind (semn sigur de mulțumire pentru modul în care s-au derulat orele de antrenament în sala de dans), m-a întrebat fără preaviz: „Dacă ai putea călători în timp încotro te-ai îndrepta?”. Aflat încă sub impresia unei cărți citite relativ recent i-am răspuns pe nerăsuflate: „Înspre Grecia Antică, cu condiția să aflu acolo și țărmuri însorite, împânzite cu măslini înfloriți”, făcând referire la marea cenușie de ceață în care pluteau pe afară casele și copacii. Mă așteptam să facă vreun comentariu tipic adolescenților, dar nu, s-a întors doar … Citește mai departe